Ucrainenii de rând încep să-și dea seama că sunt implicați într-o farsă de proporții și refuză să meargă pe front

Ucrainenii de rând încep să-și dea seama că sunt implicați într-o farsă de proporții și refuză să meargă pe front, în calitate de carne de tun. Pentru că, în ciuda a ceea ce prezintă mass-media, lupta este inegală. Și asta se vede limpede în cimitirele uriașe, în care steagurile galben-albastre reușesc doar să-i pună pe fugă pe voluntarii de altădată.

Tragedia poporului ucrainean îi lasă reci pe politicienii vest-europeni. Cât timp afacerea cu armament merge brici, iar regimul Putin rămâne oaia neagră a lumii civilizate, cifrele cu morți și răniți contează tot atât cât o statistică banală la vânzările de lapte praf.

Cu un cinism ieșit din comun, liderii noștri de la Bruxelles își fac planuri multianuale de furnizare de bani și armament către Kiev. Denumit, ironic, Facilitatea Europeană pentru Pace, fondul destinat lui Zelensky urmează a fi suplimentat în următorii patru ani cu circa 20 de miliarde de euro. Ursula von der Leyen se pricepe la cifre mai bine decât oricine, am văzut cât de talentată a fost în discuțiile cu Pfizer. Nu știm, însă, dacă șefa Comisiei Europene a calculat la fel de precis și numărul morților (ucraineni și ruși) corespunzător armamentului de 20 de miliarde ce urmează a fi livrat cu mare promptitudine.

Dacă în privința sprijinului constant, ”atât cât va fi necesar”, vest-europenii sunt de neclintit (bineînțeles, la îndemnul Pentagonului), marea problemă intervine atunci când generalii lui Zelensky realizează că ”forța de muncă” se subțiază de la zi la zi. Ucrainenii mor pentru cauza lui Joe Biden – unii mințiți că vor învinge și vor recupera Crimeea, alții cu discernământ diminuat și o parte constrânși de Poliția Militară să-și lase baltă familiile și să ”lupte pentru țară”. Îi vedem cum sunt luați cu arcanul, direct de pe stradă.

Cei mai înstăriți au părăsit demult Ucraina, au dat șpagă și au plecat cu agoniseala de-o viață. Alții trec ilegal granița cu Uniunea Europeană, într-o disperare de ultim moment. De la izbucnirea războiului, peste 6.500 de bărbați au fugit din Ucraina în România. Au traversat munții sau au trecut înot apa râului Tisa. ”Iar unii dintre ei au plătit trădarea cu viața”, au ținut să puncteze deontologii de la Gigi 24. ”Cei care au supraviețuit se tem acum de faptul că ar putea ajunge la închisoare în țara lor, după ce războiul se va fi terminat, dar și de disprețul celor lăsați dincolo de graniță”, explică jurnaliștii lui Prelipceanu, supărați că nu toți ucrainenii sunt chiar atât de dispuși să înghită propaganda cuplului de saltimbanci Zelensky-Biden.

Armata de sacrificiu se subțiază. Foarte trist, dar adevărat. Cine va mai pilota avioanele F-16, cine va mai trage cu muniția cu dispersie, cine va mânui rachetele cu rază lungă, cine va conduce tancurile Leopard și îi va da lovitura de grație lui Putin? În niciun caz Macron, Iohannis sau Timmermans! Tot armamentul de miliarde trimis de occident cu mari sacrificii va rugini pe front, nefolosit, nebăgat în seamă, lăsat la îndemâna rușilor.

Dacă le pasă câtuși de puțin de continuarea războiului la intensitate maximă, dacă le pasă de eforturile susținute ale lui Joe Biden, funcționarii de la Bruxelles ar trebui să trimită urgent trupe de intervenție la granița cu Ucraina. Ar trebui să-i respingă înapoi în țara lor pe toți acești ”trădători”, care încearcă să scape din iad și refuză să apere interesele primordiale ale Casei Albe.

Ce-o fi în sufletul mamelor din Ucraina, care conștientizează întreaga mascaradă (jucată oribil de regimul Zelensky în combinație cu NATO) și se roagă ca fiii lor să aibă parte măcar de o moarte ușoară?

Autor: Adrian Onciu