UDMR ameninta cu proteste in Timisoara din cauza unui monument „ANTI-MAGHIAR”
Municipalitatea din Timişoara a anunţat relocarea din Cimitirul Eroilor în Piaţa Bălcescu a monumentului neo-gotic denumit “Coloana Fidelităţii”, Consiliul Local votând acest lucru în şedinţa de zilele trecute cu 19 voturi pentru, unul împotrivă şi o abţinere. Imediat UDMR a criticat din nou iniţiativa susţinută şi de primarul liberal Nicolae Robu, ameninţând cu proteste.
Monumentul constestat a fost dăruit în 1853 Timișoarei de către împăratul Francisc Iosif I ca semn al recunoștinţei sale pentru loialitatea timişorenilor faţă de dinastia imperială din Viena şi pentru rezistenţa manifestată în timpul Revoluţiei maghiare din 1848-49. Mutarea monumentului a stârnit însă opoziţia fermă a UDMR, în condiţiile în care comunitatea maghiară a purtat negocieri, timp de o lună şi jumătate, cu municipalitatea şi susţinătorii acestei mutări şi a oferit alternative, precum Parcul Botanic.
Însă primarul PNL, însoţit la faţa locului de un grup de arhitecţi şi specialişti, a constatat că locaţia propusă de UDMR nu pune în valoare monumentul istoric şi a rămas valabilă soluţia Piaţa Bălcescu, propusă de urbanişti şi oameni de cultură, dar şi de societatea civilă românească. Acum însă, reprezentanţii UDMR îi transmit primarului Timişoarei că vor aştepta timp de o săptămână să fie reluate aceste negocieri, în caz contrar ei urmând să recurgă la proteste.
Preşedintele UDMR Timiş, Halasz Francisc, susţine că monumentul este ofensator pentru maghiari deoarece a fost donat Timişoarei de un „împărat absolutist”. Halasz a explicat că este ironic faptul că Primăria Timişoara a decis amplasarea acestui monument în Piaţa Bălcescu, în condiţiile în care Nicolae Bălcescu a fost exilat de Francisc Iosif, tocmai cel care a donat monumentul Timişoarei.
„A fost donat de un împărat absolutist Timişoarei pentru că Timişoara a dovedit fidelitate în 1849 faţă de un regim absolutist şi tiranic. Dacă noi, în Timişoara, considerăm că democraţia şi libertatea sunt valori, atunci nu cred că acest monument trebuie amplasat în Piaţa Bălcescu. Dacă aceste decizii lezează o comunitate, indiferent despre care comunitate este vorba, Timişoara mai este fanionul luptei pentru libertate şi democraţie?”, se întreabă liderul UDMR.
Ungurii din Timişoara transmit şi un ultimatum autorităţilor locale, ameninţând cu proteste, acestea fiind menite să agite spiritele şi să tulbure atmosfera de toleranţă interetnică din oraş. „Vom aştepta o săptămână să avem un dialog cu domnul primar. Dacă nu vom primi această invitaţie, după o săptămână vom trece la diferite forme paşnice de protest despre care acum nu vreau să discut, pentru că încă sunt de părere că în primărie există încă persoane care merg pe linia diplomaţiei şi dialogului”, a concluzionat Halasz Francisc.
Deasemenea, în cazul în care primarul Nicolae Robu nu va reveni la masa negocierilor, reprezentanţii comunităţii maghiare din Timişoara vor urmări îndeaproape mutarea acestui monument din Cimitirul Eroilor în Piaţa Bălcescu, în condiţiile în care acest proiect trebuie să aibă şi acordul Ministerului Culturii, care este acum condus de un membru UDMR.
Scurt istoric
Monumentul “Victoria” sau Monumentul “Fidelității”, opera arhitectului Joseph Kranner și a sculptorului Joseph Max, a fost inaugurat în 17 ianuarie 1853 în Piața Libertății. Piatra de temelie a fost turnată cu un an înainte, în prezența împăratului Iosif I. A fost mutat în 1936 în cimitirul din Calea Lipovei, unde se află și în prezent. Acum urmează să fie montat chiar în centrul Pieței Bălcescu.
A fost realizat din din ordinul împăratului Iosif I, pentru a comemora loialitatea locuitorilor cetății Timișoara față de coroana de la Viena în fața armatelor revoluționare ungare în timpul evenimentelor din 1848-1849. Cetatea a rezistat cu eroism celor 114 zile de asediu ale anului 1849, când populația civilă a avut enorm de suferit de pe urma bombardamentelor revoluționarilor unguri, conduși de generalul Jozsef Bem.
Atunci, aproape un sfert din persoanele aflate în interiorul Cetăţii au pierit în timpul asediului; au fost distruse 139 de clădiri în Cetate, 71 în Josefin, 33 în Elisabetin, 129 în Fabric. Tifosul, febra tifoidă, holera vor face alte sute de victime şi după ridicarea asediului. Timişoara a trăit atunci cele mai dramatice zile din întreaga sa istorie modernă, încheiate cu peste 3.500 de victime şi sute de clădiri distruse.
“Coloana Fidelităţii” se află pe lista monumentelor istorice, conform unui ordin emis în 2010 de Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Statuia centrală a monumentului a fost devastată în 1918 iar în prezent se află la Muzeul Banatului, fără cap.
Argumente pentru mutarea în Piaţa Bălcescu
Locaţia propusă este în fața bisericii romano-catolice Preasfânta Inimă a lui Isus din cartierul Elisabetin. Din punct de vedere urbanistic și arhitectural stilul neogotic al clădirii este compatibil cu cel al monumentului. Deasemenea verticalitatea și silueta zveltă a ambelor obiective sunt alte puncte comune. Sursa: FrontPress.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: