Udrea A RABUFNIT: ‘Mă conving că mulţi dintre vaccinaţi sunt spălaţi pe creier!’
Fostul ministru şi fost candidat la preşedinţie Elena Udrea a provocat o amplă dezbatere în mediul online, după ce duminică a postat pe Facebook un mesaj în care explică de ce nu se vaccinează anti-COVID şi în care aratî că deşi are anticorpi pentru că a trecut prin această boală, nu este primită în magazine sau restaurante, în timp ce vaccinaţii „au voie să umble liberi şi infectaţi peste tot”, relatează News.ro.
Postarea sa are peste 400 de comentarii, unul dintre internauţi comentând mesajul fostului ministru astfel: „Atunci se explică finanţarea terenurilor de fotbal în pantă. Jenant!”. În replică, Udrea a răspuns personal acestui comentariu, arătând că nu ea a finanţat terenul de fotbal construit în pantă şi menţionând: „ Opinii ale celor ca dvs. mă conving că mulţi dintre vaccinaţi sunt spălaţi pe creier”.
Într-un lung mesaj postat pe Facebook duminică după amiază, fostul prezidenţiabil Elena Udrea susţine că nu se vaccinează anti-COVID pentru că ţări europene cu rate mari de imunizare prin vaccin înregistrează recorduri în ceea ce priveşte infecţiile cu SARS-CoV-2. La finalul postării, Udrea se arată nemulţumită că, deşi a trecut prin boala COVID-19 şi are anticorpi, trebuie să respecte restricţii.
„Deci, practic, în mai toate ţările astea vaccinate până-n dinţi numărul de infectări zilnice a ajuns la nivele record şi numărul deceselor a crescut. Şi exemplele pot continua.
Sper să nu mai aibă nimeni tupeul să dea vină pe nevaccinaţi”,(Varujan Vosganian)
Şi în timp ce eu, care am anticorpi pentru că am trecut prin boală şi îmi şi fac teste cel puţin săptămânal, nu pot intra nicăieri, restaurante, cinema, magazine etc., cei vaccinaţi, care, cel puţin la fel de uşor, se îmbolnăvesc şi transmit boala, au voie să umble liberi şi infectaţi peste tot. Care e logica??? Să ne vaccinăm neapărat toţi sau să reuşim să controlăm şi să stopăm răspândirea Covid 19???”, scrie fostul ministru pe reţeaua de socialziare.
Postarea Elenei Udrea a stârnit un val de reacţii în mediul virtual, sute de comentarii fiind postate. Unul dintre urmăritorii fostului lider al PD i-a scris: „Atunci se explică finanţarea terenurilor de fotbal în pantă. Jenant!”, comentariul acestuia fiind evidenţiat de reţeaua socială printre cele mai relevante.
Udrea a răspuns personal celui care a comentat astfel şi care se recomandă pe Facebook drept pilot la Forţele Aeriene Române.
Sursa: stiripesurse.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: