GENERAL

UE pregateste DECIZIA. Informatia MOMENTULUI despre certificatul verde

 

Uniunea Europeană este din ce în ce mai aproape de modificarea valabilității certificatului verde pentru călătoriile în interiorul blocului comunitar. Instituțiile europene au declarat că demersul este menit să încurajeze vaccinarea cu cea de-a treia doză de vaccin.

Uniunea Europeană avansează către stabilirea la nouă luni, după vaccinarea anti-COVID-19 cu schema completă alcătuită din două doze (sau o doză în cazul vaccinului Johnson & Johnson), a valabilităţii certificatului verde pentru călătoriile intra-europene.

Scopul acestui demers este de a încuraja vaccinarea cu doza a treia (doza ‘booster’ sau de ‘supra-rapel’), au declarat joi agenţiei France Presse surse din instituţiile europene.

La summitul european aflat în desfăşurare la Bruxelles, liderii statelor UE au subliniat ”importanţa unei abordări coordonate asupra valabilităţii certificatului de vaccinare anti-COVID-19 şi au luat act asupra faptului că Comisia Europeană va adopta un act delegat în această chestiune”, conform concluziilor summitului publicate joi.

Acest act delegat, cu aplicabilitate obligatorie, urmează să fie adoptat săptămâna viitoare de Comisia Europeană şi să intre în vigoare în februarie, conform respectivelor surse.

În ce context se va aplica reglementarea
Această reglementare privind certificatul verde se va aplica numai pentru călătoriile intra-comunitare, deciziile privind folosirea acestui certificat în alte scopuri pe plan intern (accesul în restaurante, la concerte sau la alte evenimente) revenind fiecărui stat membru.

Limitarea la nouă luni a valabilităţii certificatului de vaccinare în lipsa dozei de supra-rapel a fost propusă luna trecută de Comisia Europeană, ţinând cont de orientările Centrului European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (ECDC), care a recomandat administrarea dozei ‘booster’ odată cu trecerea a şase luni de la încheierea schemei complete de vaccinare, întrucât eficacitatea vaccinului scade în acest timp.

Deocamdată nu sunt disponibile informaţii despre valabilitatea certificatului de vaccinare care include şi doza de supra-rapel.

Introducerea certificatului verde crește cererea de vaccinare anti-COVID
Un nou studiu publicat luni de revista The Lancet şi preluată de EFE arată că introducerea certificatului verde poate duce la o creştere a cererii de vaccinare anti-COVID-19 în rândul cetăţenilor unde ritmul vaccinării este inferior mediei.

Studiul a fost realizat de Centrul Leverhulme pentru Ştiinţe Demografice al Universităţii Oxford (Marea Britanie) și a examinat datele din şase ţări. În urma investigațiilor, s-a constatat că introducerea certificatului verde a impulsionat în majoritatea cazurilor o accelerare a campanie de imunizare, deşi au fost detectate diferenţe între acestea în funcţie de gradul de acoperire şi de disponibilitate a vaccinurilor.

Modelele de studiu au demonstrat astfel că în țări precum Franţa, Israel, Italia şi Elveţia, „care aveau un nivel de vaccinare inferior mediei”, s-a înregistrat o creştere a cererii de vaccinare după intrarea în vigoare a certificatului verde. Pe de altă parte, nu au fost detectate schimbări semnificative în Germania, unde nivelul de acoperire era deja ridicat, sau în Danemarca, unde furnizarea de vaccinuri este limitată.

Melinda Mills, principala autoare a studiului, a oferit o serie de declarații în acest context. Ea notează într-un comunicat că progresul campaniei de vaccinare „continuă să joace un rol crucial” în lupta împotriva pandemiei de coronavirus.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.