UE va elimina din scena partidele cu âpareri gresiteâ
Partidele necorespunzÄtoare, care exprimÄ Èi rÄspândesc învÄÅ£Äturi greÈite, adicÄ acelea care ânu respectÄ valorile UEâ, vor putea fi aspru pedepsite financiar.
Ideea este sÄ fie eliminate din Parlamentul European âpartidele radicale de dreaptaâ Èi cele âxenofobeâ. Astfel, forÈele progresului din PE â reprezentate, evident, de socialiÈti, cÄ de acolo a venit propunerea â au iniÅ£iat un nou salt înainte, spre viitor, un viitor în care pluralismul UE va fi asigurat prin lege, în totalitate, de curcubeul Stângii, fÄrÄ ca neaveniÅ£ii sÄ mai poatÄ zÄdÄrnici sau perturba armonia consensului. Cum era de aÈteptat, Comisia EuropeanÄ a luat serios în discuÅ£ie propunerea lor.
Metoda prin care se va trece la aceastÄ nouÄ etapÄ a democraÈiei unionale este cea cunoscutÄ de la Marx, Engels Èi Lenin: reacÈionarilor Èi burgezilor li se va tÄia baza materialÄ. Pentru început, partidele acestora vor fi pedepsite exemplar prin excludere de la finanÈare. AceastÄ finanÈare, din taxele cetÄÈenilor UE, evident, se cuvine numai forÈelor progresiste.
Èi de aceastÄ datÄ, avangarda revoluÈionarÄ socialistÄ a înÈeles prima necesitatea dialecticÄ a adâncirii democratizÄrii UE în etapa actualÄ Èi faptul cÄ pentru aceasta se impune nu numai combaterea reacÈiunii, ci Èi o vigilenÈÄ sporitÄ, în vederea prevenirii oricÄror manifestÄri necorespunzÄtoare în Parlamentul European.
Din fericire, cel puÈin pânÄ Ã®n prezent, elementele rÄuvoitoare nu prea s-au fÄcut auzite în legÄturÄ cu acest proiect. S-au înregistrat deocamdatÄ unele voci, dar numai marginal, în Danemarca, unde se pare cÄ oricum, era ceva putred; dar nu a fost chiar vorba de o opoziÈie fermÄ faÈÄ de mÄsura propusÄ, ci mai mult de întrebÄri legate de modul cum va funcÈiona ea în practicÄ, nefiind clar cum se definesc âvalorile UEâ, cine Èi pe ce criterii stabileÈte dacÄ un partid sau altul se abate de la ele.
Dar nu avem de ce sÄ ne îndoim cÄ experÈii UE vor elabora norme metodologice amÄnunÈite care vor reglementa aÈa cum se cuvine pÄrerile, platformele Èi luÄrile de poziÈie ale diferitelor partide.
Nu este departe ceasul în care modelul învechit al parlamentarismului burghezo-moÈieresc va fi cu totul depÄÈit în UE, rÄmÄÈiÈele reacÈiunii vor fi lichidate, partidele politice vor fi desfiinÈate, Èi forÈele progresului se vor uni într-un front comun, ce va exprima unitatea monoliticÄ de nezdruncinat în jurul Comisiei Europene Èi âvalorilor UEâ.
P.S. AÈa cum ne învaÈÄ practica revoluÈionarÄ, aceste valori vor trebui, probabil, reformulate conform necesitÄÈilor de etapÄ ale procesului. Valorile UE vor putea fi redefinite Èi reinventate creator de cÄtre conducÄtorii luminaÈi ai Uniunii. Dar putem sÄ fim siguri de faptul cÄ pe lista acestor valori nu vor putea figura niciodatÄ formulÄri intolerante precum ârÄdÄcinile creÈtine ale Europeiâ, âlibertatea economicÄâ, âsuveranitatea naÈionalÄâ. De Anca Cernea – In linie dreapta
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: