NATIONALSTIRI

ULTIMA ORA. Accident TERIBIL cu VICTIME MULTIPLE! A fost activat PLANUL ROSU de intervenție


11 persoane au fost rănite, din care două sunt în stare de inconştienţă, după ce un microbuz s-a răsturnat în afara părţii carosabile, pe DN 1, în localitatea clujeană Căpuşu, informează ISU Cluj.

„Din cele 11 victime, opt sunt minori, iar până în momentul de faţă au fost transportate la UPU patru”, precizează sursa citată. Un elev în vârstă de 17 ani e în stare gravă şi fost preluat de un elicopter al SMURD.

La locul evenimentului, salvatorii intervin cu două autospeciale complexe de descarcerare, două ambulanţe SMURD cu medici, o autospecială pentru transport victime multiple şi 1 echipaj de prim ajutor SMURD. În sprijinul forţelor din teren, au fost trimise şi patru echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanta Judeţean Cluj. La faţa locului este aşteptat un elicopter al SMURD Mureş.

Conform IPJ Cluj, şoferul, de 51 de ani, din Bacău, ar fi adormit la volan. În microbuz se aflau elevi de la o şcoală din judeţul Bacău.

A fost activat planul roşu.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.