ULTIMA ORA. Anunțul ministrului! Blochează pensionarea anticipată a acestor români!
Anunț de ultim moment al ministrului! Se dorește blocarea pensionarii anticipate a acestor români până în anul 2021. Motivația deciziei este incredibilă. Anunțul a fost făcut joi, iar decizia urmează să apară în Monitorul Oficial. Mulți români nu vor fi mulțumiți de această decizie.
Cătălin Predoiu, actualul ministru al Justiției, a anunțat recent că Ministerul Justiției cere Parlamentului prorogarea, până în 2021, a prevederilor cu privire la pensionarea anticipată a magistraților. Mai mult, acesta spune că propunerea trebuie să fie publicată în Monitorul Oficial până la finalul anului.
„Ministerul Justiţiei cere Parlamentului României să proroge până la 1 ianuarie 2021 prevederile privind schema de pensionare anticipată a magistraţilor, trecerea de la completele de 2 la 3 judecători, trecerea la o şcolarizare de la 2 la 4 ani la INM. Cerem Parlamentului să adopte această prorogare până la încheierea acestei sesiuni”, a explicat Cătălin Predoiu într-o conferinţă de presă susținută joi.
Mai mult, ministrul a mai spus ca propunerile să fie publicate în Monitorul Oficial până la finele anului.
„Este esenţial ca Parlamentul să coopereze loial în această acţiune care ţine de buna funcţionare a sistemului judiciar şi să avem până la 31 decembrie în Monitorul Oficial cele trei modificări cerute şi de CSM, atenţie! Mai departe, intenţia ministerului e să-şi exercite atribuţiile, respectiv să facă propuneri legislative în domeniul judiciar”, a completat ministrul.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: