ULTIMA ORA Berbeceanu, la un pas de Prefectura Capitalei
Traian Berbeceanu a fost angajat marţi ca funcţionar public la grupul deputaţilor PNL, au declarat surse politice, pentru News.ro. Premierul Ludovic Orban ia în calcul schimbarea lui Gheorghe Cojanu cu Berbeceanu în funcţia de prefect al Capitalei, numire care poate fi făcută prin hotărâre de Guvern.
Traian Berbeceanu fiind funcţionar public la grupul PNL al Camerei Deputaţilor rezolvă problema faptului că acesta nu făcea parte din corpul funcţionarilor publici, lucru care era necesar pentru a putea fi numit în poziţia de prefect al Capitalei.
Ministrul de Interne Marcel Vela a declarat, luni pentru News.ro, că la nivelul MAI a dispus „o evaluare a activităţii Instituţiei Prefectului Bucureşti de către Directia Generală pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului”.
O şedinţă a Executivului ar putea avea loc joi, potrivit unor surse guvernamentale.
Premierul a declarat, luni, că activitatea prefectului va fi analizată, având în vedere că în cursul zilei de duminică a declarat că nu cunoaşte numărul de îmbolnăviri din Bucureşti şi faptul că municipiul a trecut de rata de infectare de 3 cazuri la mia de locuitori.
Luni, Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti s-a reunit pentru a adopta măsuri, având în vedere că incidenţa cumulată în ultimele 14 zile este 3.19 cazuri la mia de locuitori.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că atitudinea prefectului Capitalei şi modul în care a reacţionat în contextul creşterii numărului de cazuri la mia de locuitori în Bucureşti sunt inacceptabile şi nu trebuie să rămână fără urmări.
Stiripesurse.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: