ULTIMĂ ORĂ – Câini ÎMPUȘCAȚI pe un câmp
Doi câini au fost împuşcaţi pe un câmp din Arad, iar poliţiştii caută acum autorii cruzimii. Potrivit unui arădean, animalele au fost găsite moarte pe câmp, între Macea şi Sânmartin.
Cel care a descoperit animalele spune că, din punctul lui de vedere, ar fi vorba despre vânătorii din zonă care, cel mai probabil, ar fi împuşcat bietele animale pentru distracţie.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad a primit o sesizare în acest sens, iar acum se fac cercetări. „Cei doi câini au fost transportaţi la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad pentru efectuarea necropsiei.
În cauză, se efectuează cercetări de către Biroul Poliţia Animalelor și de către Serviciul Arme, Explozibili şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Arad”, ne-a declarat Claudia Iuga, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: