POLITICA

ULTIMA ORĂ Casa Albă anunță că Donald Trump va fi spitalizat „pentru câteva zile”

Președintele american Donald Trump, infectat cu coronavirus, va fi spitalizat „pentru câteva zile”, a anunțat vineri un oficial de la Casa Albă, potrivit Reuters.

Trump va fi mutat la un spital militar pentru a primi tratament, respectiv într-un salon special din cadrul Centrului medical militar Walter Reed din Bethesda (Maryland), a precizat oficialul citat.

Potrivit acestuia, Trump (în vârstă de 74 de ani) va fi spitalizat pentru următoarele câteva zile, ca „măsură de precauție”.

Președintele Donald Trump va fi dus vineri la centrul medical militar Walter Reed, la mai puțin de 24 de ore după ce a fost confirmat ca fiind infectat cu coronavirus, au declarat doi oficiali ai administrației sale, citați de The Washington Post. Ulterior, Casa Albă a confirmat informația și a spus că este o măsură de precauție.
ACTUALIZARE 2:00 Surse citate de CNN spun că președintele s-a speriat când a aflat că are coronavirus și apoi a devenit din ce în ce mai îngrijorat în momentul în care a început să dezvolte simptome.

Președintele a avut vineri febră toată ziua și o tuse, dar în orice caz simptomele sale sunt mai pronunțate decât cele ale primei-doamne, care nu a acuzat decât o durere de cap. Medicii se tem însă că – și din cauza vârstei – starea lui Trump se poate deteriora rapid și de aceea este mai bine să fie internat în spital, sub monitorizare medicală.

ACTUALIZARE 1:50 Grupul de lucru de la Casa Albă constituit special pentru a se ocupa de epidemia de coronavirus din Statele Unite nu a primit nicio informare despre starea președintelui.

Nici „Comitetul celor 8”, un grup restrâns constituit din principalii lideri ai Congresului, nu a fost informat despre starea de sănătate a lui Donald Trump, a aflat CNN. Comitetul primește în mod normal informații clasificate și este ținut la curent cu chestiunile care țin de securitatea națională.

Donald Trump a ajuns la spital. Primul mesaj pe Twitter
ACTUALIZARE 1:30 Președintele Donald Trump a ajuns la spital.

La scurt timp după aceea, a postat primul său mesaj pe Twitter de când, tot pe Twitter, a anunțat că a fost diagnosticat cu COVID. În mesajul video înregistrat la Casa Albă, președintele apare în picioare, îmbrăcat în costum, pare obosit, cu nasul ușor înfundat, dar dă asigurări că este bine și că merge la spital doar pentru a se asigura că totul „funcționează” bine. Mulțumește publicului pentru susținere și precizează că prima-doamnă, Melania Trump, se simte foarte bine.

Înainte de a pleca spre spitalul Walter Reed, Donald Trump a înregistrat la Casa Albă un mesaj video pe care ulterior l-a încărcat pe Twitter Foto: captură video
ACTUALIZARE 1:20 Elicopterul cu Donald Trump la bord a decolat spre centrul medical Walter Reed.

Președintele a ieșit pe picioarele lui din Casa Albă, în costum și purtând mască. Nu a stat de vorbă cu presa, a făcut doar un semn discret cu mâna și apoi a urcat treptele în elicopter. Mersul i-a fost destul de lent și părea obosit.

Donald Trump iese din Casa Albă și face discret cu mâna presei înainte de a se urca în elicopterul prezidențial care îl va duce la spitalul militar Walter Reed, unde va fi monitorizat după ce a dezvoltat simptome de COVID Foto: Profimedia Mesajul lui Eric Trump: Rugați-vă cu mine!
Cu puțin timp înainte, fiul său mijlociu, Eric Trump, a postat un mesaj pe Twitter în care le cerea susținătorilor să se roage împreună cu el și dădea asigurări că președintele este „un adevărat luptător”.

Și Ivanka Trump, fiica președintelui, a postat un mesaj pe Twitter în care își numește tatăl „luptător” și este sigură că va birui boala.

Între timp, fostul președinte Barack Obama, predecesorul lui Donald Trump la Casa Albă, i-a transmis urări de însănătoșire grabnică. La fel și soții Clinton, alți locatari de la Casa Albă.

De asemenea, stafful de campanie a lui Joe Biden, contracandidatul democrat al președintelui Donald Trump în alegerile din 3 noiembrie, a îndepărtat toate mesajele negative folosite împotriva șefului Casei Albe.

ACTUALIZARE 0:30 Elicopterul Marine One a aterizat pe peluza Casei Albe, pentru a-l transporta pe președinte la spital.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.