GENERAL

ULTIMA ORA Cod portocaliu de vijelii puternice în 26 de județe

Meteorologii au actualizat, miercuri, avertizările Cod portocaliu și Cod galben de ploi torențiale, vijelii și caniculă. Fenomenele extreme vor afecta toată țara. 26 de județe sunt afectate de furtuni, în timp ce 6 de căldură excesivă.

De miercuri de la ora 11.00 până joi la 12.00 va fi Cod galben în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și pe arii restrânse grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…40 l/mp.

Fenomene asociate instabilității atmosferice se vor semnala pe alocuri după orele serii și în restul teritoriului.

Începând de miercuri de la ora 14.00 până joi la ora 6.00, meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu. În Transilvania, Maramureș, jumătatea de nord a Moldovei, zonele de munte, în sudul Banatului, iar în cursul nopții și în nordul Olteniei și nord-vestul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80…90 km/h, frecvente descărcări electrice și grindină.

Aversele vor fi torențiale, iar cantitățile de apă vor depăși local 35…50 l/mp și izolat 60…70 l/mp.

Codul portocaliu vizează județele: Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Argeș, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara , Botoșani, Iași, Bacău și Vrancea.

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată până la sfârșitul săptămânii.

Pe de altă parte, vineri, miercuri între orele 12.00 – 22.00, în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, sud-vestul Transilvaniei, vestul Maramureșului și sudul Moldovei, disconfortul termic va fi accentuat, pe arii extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și local va depăși pragul critic de 80 de unități și va fi caniculă.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 33 și 36 de grade, iar cele minime se vor situa între 18 și 21 de grade.

O altă avertizare Cod portocaliu anunță, pentru miercuri, un val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat.

Astfel, în județele Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj, valul de căldură și disconfortul termic deosebit de accentuat vor persista, va fi caniculă, iar valorile maxime ale temperaturii aerului vor atinge frecvent 35…38 de grade.

Joi, în estul și sudul teritoriului disconfortul termic se va menține ridicat.

Sursa: stiripesurse.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.