ECONOMIC

ULTIMA ORĂ. Electrica Furnizare anunță că toate facturile emise lunar, începând din 28 ianuarie, vor conţine reducerea comercială

Clienţii Electrica Furnizare care au primit până la data de 28 ianuarie 2021 factura aferentă consumului efectuat în luna ianuarie vor regăsi reducerea aplicabilă intervalului 1 ianuarie – 28 ianuarie 2021 în cadrul primei facturi emise ulterior acestei date, precizează compania.

Astfel, toate facturile emise lunar, începând cu data de 28 ianuarie 2021, vor conţine reducerea comercială menţionată.

Clienţii Electrica Furnizare, beneficiari ai serviciului universal, vor primi o reducere comercială, aplicabilă în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2021, până la momentul exprimării opţiunii pentru unul dintre produsele din piaţa concurenţială, a anunţat miercuri compania.

„Electrica Furnizare vine în întâmpinarea clienţilor şi oferă detalii cu privire la reducerea comercială voluntară, măsură menită să faciliteze accesul acestora în piaţa liberă prin acordarea timpului necesar pentru selecţia ofertei potrivite”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, reducerea este aplicată în mod nediscriminatoriu şi reflectă diferenţa dintre preţul serviciului universal şi preţul ofertei concurenţiale celei mai mici, adică ‘Stabil 30’.

„Având în vedere importanţa informării corecte a clienţilor cu privire la serviciile şi schimbările aduse de liberalizarea pieţei energiei, Electrica Furnizare va continua, şi după data de 30.06.2021, să vină în întâmpinarea acestora cu facilităţi şi informări care să garanteze un transfer uşor în piaţa concurenţială”, se mai spune în comunicat.

Clienţii Electrica Furnizare au, totodată, la dispoziţie un proces simplificat de contractare datorită deciziei companiei de a solicita un singur document oficial din partea acestora: actul de identitate. Procedura este una facilă şi în cazul clienţilor noi, pe lângă cartea de identitate fiind necesar doar un act de proprietate sau o declaraţie pe proprie răspundere.

Cu o experienţă de peste 120 de ani pe piaţa de energie electrică, compania Electrica Furnizare este parte a Grupului Electrica şi are un portofoliu de peste 3,2 milioane de clienţi. Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată cu succes la Bursele de Valori Bucureşti şi London Stock Exchange, încă din anul 2014.

Consumatorii casnici vor plăti preţul de serviciu universal pentru electricitatea consumată în luna ianuarie, urmând ca factura să fie regularizată ulterior de furnizorul fiecăruia, au declarat, miercuri, pentru AGERPRES, surse din sectorul energetic.

Aceasta deoarece ordinul ANRE nr. 5/2021, care prevede că energia va fi facturată la cea mai mică ofertă a furnizorului din zona respectivă, a intrat în vigoare după perioada în care s-au emis cele mai multe facturi pe ianuarie.

Informaţia a fost confirmată, pentru AGERPRES, de reprezentanţii ANRE.

„Acest lucru este valabil doar pentru facturile emise înainte de 20 ianuarie şi este posibil să se regularizeze în februarie. Toate facturile emise după ordinul 5, adică după 20 ianuarie, trebuie emise cu discountul la care s-au angajat furnizorii”, au spus responsabilii ANRE.

Potrivit acestora, facturile următoare vor conţine preţul de serviciu universal şi discountul oferit de fiecare furnizor.

„Acest discount va trebui evidenţiat separat în factură, va trebui trecut într-o linie sau rubrică diferită”, au subliniat reprezentanţii reglementatorului.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.