ULTIMA ORA: INCONŞTIENŢĂ! Un puşti de 16 ani a provocat un ACCIDENT MORTAL!
O persoană a murit, iar alte cinci au fost rănite, astăzi, pe Drumul Naţional 59, în apropiere de Timişoara, în urma unui accident rutier provocat de un tânăr de 16 ani, care circula cu viteză excesivă.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, Ionuţ Sârbu, a declarat că accidentul a fost produs de un tânăr de 16 ani, aflat la volanul unui autoturism.
„Un băiat de 16 ani a condus un autoturism pe DN 59, din direcţia Şag în direcţia Timişoara, iar la un moment dat, din cauza vitezei excesive, a pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat care circula regulamentar din direcţia opusă” – a afirmat Ionuţ Sârbu.
În urma impactului, pasagerul aflat pe scaunul din dreapta în maşina condusă de tânărul de 16 ani, un bărbat de aproximativ 40 de ani, a murit pe loc, iar alte cinci persoane aflate în celălalt autoturism au fost rănite, fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Din primele informaţii, se pare că maşina condusă de tânărul de 16 ani a fost furată, vineri noapte, din localitatea timişeană Beregsău Mare. „În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deţine permis de conducere” – a mai precizat Ionuţ Sârbu.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: