POLITICA

ULTIMA ORA: Iohannis, ORDIN pentru Guvern. Măsurile care s-au luat până acum nu mai sunt suficiente

Joi a avut loc o nouă ședință de Guvern, la Palatul Victoria, la care a participat și președintele Klaus Iohannis. În cadrul acestei ședințe s-a vorbit despre măsurile necesare care trebuie implementate pentru a minimiza efectele pandemiei de coronavirus.

”Cred că suntem, pe bună dreptate, cu toții îngrijorați. Am avut aproae 10 mii de cazuri noi de persoane care s-au îmbolnăvit, am avut prea mulți care au decedat și trebuie să fim realiști. Sunt necesare măsuri ferme, măsuri mai ferme, pentru a controla extinderea pandemiei.

Măsurile care s-au luat până acum nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan național precum școlile să treacă toate în online, angajații să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil, magazinele trebuie să fie închise seara, cel târziu la ora 21:00, circulația pe timpul nopții trebuie restricționată, petrecerile indiferent dacă sunt private sau publice trebuie interzise, targurile trebuie închise, portul măștii trebuie să devină obligatoriu peste tot în țară la toate locurile publice, la toate locurile de muncă, indiferent dacă este în exterior sau în interior, iar firmele și autoritățile trebuie obligatoriu să-și decaleze programul de funcționare.”, a spus președintele Klaus Iohannis.

Capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.