GENERAL

ULTIMA ORA Joe Biden a comis-o din nou. Ce a pațit presedintele SUA

Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a căzut de pe bicicletă, sâmbătă, în timp ce se afla la o competiție.

Forțele de securitate au intervenit imediat.

Președintele american a dat emoții celor adunați în Delaware. Joe Biden a căzut de pe bicicletă în timpul unei plimbări lângă casa sa din Delaware.

Joe Biden a declarat că nu a fost rănit.

Președintele american a dat emoții celor adunați în Delaware. Joe Biden a căzut de pe bicicletă în timpul unei plimbări lângă casa sa din Delaware.

Președintele american la un moment dat încetinește pentru a face cu mâna mulțimii, însă se dezechilibrează și cade.

Zeci de agenți s-au grăbit imediat în ajutorul președintelui, imediat după ce a căzut. El s-a ridicat, a spus ”sunt bine”, le-a spus reporterilor adunați că nu a pățit nimic, deși din primele informații date ulterior de către reporteri americani, ar fi suferit câteva zgârieturi.

Președintele le-a spus reporterilor că este bine și că a avut probleme în a scoate pantofii din pedalele bicicletei. Practic așa s-a dezechilibrat și a căzut, după cum am spus.

Președintele a stat de vorbă apoi cu reporterii, i-a asigurat că este în regulă, iar apoi și-a continuat plimbarea.

Nu este prima oară când se întâmplă însă lucrul acesta. Luna trecută președintele aproape că a căzut urcând scările unui avion, iar anul trecut a căzut de trei ori în timp ce încerca să se îmbarce într-un avion Atlanta.

Sursa: antena3.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.