ULTIMA ORA. L-a dat afară! Orban face curăţenie! Ce VEDETA a rămas fără post
Premierul Ludovic Orban continuă curăţenia începută odată cu preluarea guvernării. De data aceasta, este vorba despre fiul lui Teodor Meleşcanu, care va rămâne fără postul important pe care-l deţine, la scurt timp după ce însuşi Meleşcanu a fost lovit de decizia Curţii Constituţionale.
Imediat după Teodor Meleşcanu a aflat că va rămâne fără funcţia de preşedinte al Senatului, în urma deciziei Curţii Constituţionale, familia acestuia mai primeşte o lovitură. Mai precis, este vorba despre fiul său vitreg, Sorin-Adrian Pîrvulescu.
Premierul Ludovic Orban intenţionează să-l revoce din funcţie pe Pîrvulescu, potrivit ordinii de zi a viitoarei şedinţe de Guvern. Sorin-Adrian Pîrvulescu deţine, în prezent, funcția de consul general, șef al Consulatului General al României la Strasbourg. El a fost numit pe acest post în septembrie 2018.
“Art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 454/2018 privind rechemarea și numirea unui consul general, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 28 iunie 2018, se abrogă”, potrivit Hotărârii care urmează să fie adoptată în următoarea şedinţă a Cabinetului Orban. Articolul la care se face referire prevede că “începând cu data încheierii misiunii domnului Sabin Pop (i.e. 26 septembrie 2018), domnul Sorin-Adrian Pîrvulescu a fost numit consul general, șef al Consulatului General al României la Strasbourg, Republica Franceză”.
Ulterior numirii lui Pîrvulescu la Consulatorul de la Strasbourg, Parchetul General a deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu pe numele lui Teodor Meleşcanu, existând suspiciuni asupra legalităţii modului în care fiul său vitreg a fost numit consul general, potrivit romaniatv.net.
Decizia luată de CCR în privinţa lui Teodor Meleşcanu
Judecătorii Curţii Constituţionale au luat o decizie în privinţa lui Teodor Meleşcanu. Astfel magistraţii CCR au decis miercuri, 22 ianuarie, că numirea acestuia în fruntea Senatului României a fost făcut nelegal. Curtea Constituţională a admis astfel sesizarea de neconstituţionalitate înaintată de 33 de parlamentari ALDE, PNL, PMP şi UDMR, precum şi de unii neafiliaţi vreunui grup parlamentar.
Teodor Meleşcanu a fost ales în fruntea Senatului pe 10 septembrie 2019, cu susţinerea PSD, deşi el era parlamentar ALDE. Meleşcanu a obţinut 73 de voturi, învingând-o pe candidata PNL, Alina Gorghiu, care a obţinut 59 de voturi.
După decizia CCR, Meleşcanu a declarat că va aştepta mai întâi motivarea judecătorilor, însă a admis că, cel mai probabil, va fi nevoit să demisioneze din funcţia pe care o deţine în prezent: „Aștept decizia oficială și motivarea judecătorilor. O decizie CCR se aplică și cel mai probabil mă voi conforma și voi demisiona de la șefia Senatului.”
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: