Ultimă oră: Laura Codruţa Kovesi, procuror-şef european. A fost confirmată de PE!
Parlamentul European o nominalizează pe Laura Codruța Kovesi pentru ocuparea funcției de procuror-șef european, potrivit unui comunicat al Grupului Verzilor, care are un membru în echipa de negociatori.
„Astăzi, conferința președinților din Parlamentul European a decis nominalizarea Laurei Codruța Kovesi, fost procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție din România, pentru funcția de procuror-șef european la noul Parchet European (EPPO). Acum, urmează ca Parlamentul să cadă de comun acord cu Consiliul European. Judith Sargentini va conduce negocierile din partea Verzilor/Grupul EFA”, se arată într-un comunicat al Verzilor.
„Parchetul European va investiga și pune sub acuzare cazuri de corupție, fraude transfrontaliere cu TVA și infracțiuni împotriva bugetului UE, atunci când va începe activitatea – la finalul anului 2020. Până acum, 22 de state membre s-au înscris în EPPO, câteva excepții notabile fiind Regatul Unit al Marii Britanii, Polonia și Ungaria”, se mai arată în comunicat.
„Parlamentul European transmite un mesaj puternic, că ia în serios lupta împotriva corupției, fraudelor și infracțiuninilor transfrontaliere susținând o persoană cu atâta experiență și expertiză. Laura Codruța Kovesi are un istoric greu de egalat în susținerea justiției și tragerea la răspundere a oficialilor pentru fapte de corupție, în ciuda numeroaselor încercări de interferență în munca sa a Guvernului PSD-ALDE”, a susținut Ska Keller, co-preşedinte al grupului Verzilor din PE.
„Guvernul român, care acum încearcă să treacă legi pentru legalizarea de-facto a corupției, încearcă să o discrediteze pe doamna Kovesi în fiecare zi. Facem apel la țările din UE să arate că sunt de partea justiției și să nu cedeze presiunilor făcute de Guvernul român la selecția finală a procurorului-șef european”, a adăugat ea.
Philippe Lamberts, co președinte al Verzilor, a adăugat că „este vital ca UE să arate că nu va ceda ingerințelor politice în lupta împotriva corupției și a fraudelor alegând-o pe Laura Codruța Kovesi”.
„Astăzi, Parlamentul European a transmis un mesaj clar românilor care s-au săturat de corupția sistematică a PSD și ALDE că le sprijinim eforturile”, a adăugat el.
„Parchetul European va fi un instrument obligatoriu în lupta împotriva corupției în Europa și selectarea doamnei Kovesi va oferi aptitudinile și curajul necesar pentru rolul de procuror șef european. Susținem cu tărie, până la final, alegerea noastră pentru această funcție în negocierile cu Consiliul European”, a mai spus Lamberts.
Cei trei europarlamentari care vor negocia cu Consiliului UE viitorul procuror-șef al Parchetului european sunt Ingeborg Grassle, Claude Moraes și Judith Sargentini. Potrivit G4Media, doi dintre aceștia sunt de partea fostei șefe a DNA.
Anunțul a venit în contetul în care, astăzi, ministrul Justiției Tudorel Toader a transmis o scrisoare către publicația Financial Times în care spune că Laura Codruța Kovesi nu ar trebui numită șef al noului Parchet European. Totodată, fosta șefă a DNA este audiată pentru a doua oară la secția pentru anchetarea magistraților.
Ceilalți doi candidați pentru funcția de procuror-șef european sunt Jean-François Bohnert (Franța) și Andrés Ritter (Germania).
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: