ULTIMA ORĂ! Polițist local MORT, după ce i s-a făcut rău la serviciu
Doliu la Poliția Locală Buzău. Un angajat al Serviciului Pază, în vârstă de 58 de ani, a murit în această seară, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău, cel mai probabil în urma unui infarct. Polițistului i s-a făcut rău la serviciu, în timp ce se afla în sala de instruire.
Gheorghe Stănescu s-a prezentat astăzi la locul de muncă la orele amiezii. Urma să își ia în primire postul de pază din zona digului Mărăcineni – Vadu Pașii, în momentul în care i s-a făcut rău și a leșinat. O ambulanță sosită la fața locului l-a găsit pe bărbat cu puls slab și a decis să îl transporte la spital. Aici, starea polițistului s-a agravat, drept pentru care medicii au început manevrele de resuscitare. O oră mai târziu, inima bărbatului s-a oprit, personalul de la UPU văzându-se nevoiți să declare decesul.
Gheorghe Stănescu era necăsătorit și locuia pe strada Ostrovului alături de mama sa. Potrivit colegilor, el ar mai fi avut probleme de sănătate, numai anul trecut solicitând aproape trei luni de concediu medical.
Incidentul este considerat accident de muncă și va fi investigat de inspectorii ITM Buzău, conform Reporter Buzoian.
El urma să patruleze în zona digului din nordul oraşului. Voci din rândul colegilor susţin că agentul ar fi avut înainte de incident un scandal cu un superior, aspect infirmat însă de conducerea Poliţiei Locale, potrivit ziarului „Adevarul”.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: