GENERAL

ULTIMA ORA Schimbari privind vârsta de pensionare. Ministerul Muncii da explicatii

Femeile se vor pensiona la aceeași vârstă ca și bărbații, respectiv la 65 de ani. Creșterea vârstei de pensionare va avea loc gradual, până în 2030. De asemenea, se are în vedere o lege care prevede că femeile, care au avut mai mulți copii, să iasă mai repede la pensie.

Vârsta standard de pensionare pentru femei este de 61 de ani și 6 luni în acest moment în România și va crește treptat până la egalizarea cu cea a bărbaților, respectiv 65 de ani.

„Este un lucru asumat prin PNRR. Vârsta de pensionare la femei creşte oricum în baza legii actuale 263 şi va ajunge la 63 de ani, după care va urma o etapă unde va fi egalizare la 65 de ani, dar nu dintr-o dată. Se va întâmpla etapizat, deci probabil va fi undeva prin 2030″, a precizat ministrul Muncii, Marius Budăi la emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3.

Pentru ca o persoană să iasă la pensie la limită de vârstă trebuie să aibă îndeplinit și stagiul minim de cotizare care este de 15 ani atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

Speranța de viață a crescut
Stagiul complet de cotizare pentru femei este de 31 de ani și 6 luni și va crește treptat până la 35 de ani până în luna ianuarie 2030. Stagiul complet de cotizare pentru bărbați este de 35 de ani în acest moment.

„Egalizarea vârstei de pensionare la 65 de ani la femei şi bărbaţi se întâmplă peste tot în sistemele de pensii publice în lume, tocmai pentru că speranțele de viaţă ale oamenilor au crescut, dar nu la fel de mult ca în alte ţări”, a explicat Doina Pârcălabu, fost şef al Casei Naționale de Pensii, săptămâna trecută la Antena 3.

Crește vârsta de pensionare. Lege pentru femeile cu mai mulți copii
În țările Occidentale, femeile care au mai mulți copii beneficiază de reducerea vârstei de pensionare. Și în România a fost redactată o lege în acest sens, dar publicarea ei a tot fost amânată.

„În acest moment, femeile care au născut şi crescut mai mulţi copii nu au reducere de vârstă conform reglementării prezente, dar în Legea din 2019 care a fost amânată la publicare sunt prevederi potrivit cărora vârsta de pensionare scade în funcţie de numărul de copii născuți”, a mai spus Doina Pârcălabu, potrivit sursei citate.

Ea a mai explicat și cum se face evaluarea și recalcularea pensiilor. Sunt două premise importante: stagiul de cotizare și punctajul realizat. Acesta din urmă este în funcție de salariul avut. Cu cât acesta a fost mare cu atât și punctajul este mai mare.

Sursa: evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.