INTERNATIONALMILITARSTIRI

ULTIMA ORĂ | Statele Unite plasează 8500 de militari în stare de alertă pentru posibila trimitere în Europa de Est

Până la 8500 de militari au fost plasați în stare de alertă pentru o posibilă trimitre în Europa de Est, pe fondul acumulării de trupe rusești la granița cu Ucraina, a anunțat, luni, un purtător de cuvânt al Pentagonului, citat de CNN.

”Este un mesaj transmis domnului Putin că ne luăm responsabilitățile în serios (…) Nu dorim să vedem o incursiuine în Ucraina. Aceste trupe au fost mobilizate în cazul în care NATO are nevoie de ele”, a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

El a explicat că aceste trupe ar putea susține NRF, NATO Response Force.

Purtătorul de cuvânt a mai declarat că Pentagonul urmărește situația trupelor rusești din teren. ”Cred că avem o idee destul de clară asupra a ce au în teren și ce continuă să adauge”, a mai spus el.

Secretarul de Stat al apărării, Lloyd Austin,a emis ordinele pentru a fi trimise președintelui Biden, însă o decizie nu a fost încă luată cu privire la trimiterea trupelor în Europa de Est.

CNN a transmis, luni, că administrația Biden se află în etapele finale de identificare a unităților militare specifice pe care dorește să le trimită în Europa de Est, potrivit mai multor oficiali din SUA și apărare.

Biden a discutat despre opțiunile pentru creșterea nivelului trupelor americane în țările baltice și în Europa de Est cu înalți oficiali militari în timpul unui briefing la Camp David sâmbătă, potrivit unui oficial, citat de CNN.

Conferința de presă este în desfășurare.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.