GENERAL

ULTIMA ORA Ungaria tocmai a trimis o undă de șoc în toată Europa

Răsturnare de situație în Ungaria, unde premierul Viktor Orban a decis deja componența noului Guvern! Incredibil este că o parte din echipă are legături neștiute cu Rusia.

Prim-ministrul, Viktor Orban a transmis, vineri seară, componența noului său Guvern care trebuie să treacă de votul formal al Parlamentului, cu o majoritate de peste două treimi, anunță agenția maghiară de presă MTI.

Astfel, Viktor Orban l-a numit pe Zsolt Semjen în funcția de viceprim-ministru, care se va ocupa cu politici naționale, minorități și culte. Ministerul Agriculturii va fi condus de Istvan Nagy, ministerul de Interne de Sandor Pinter, ministerul Construcțiilor și Investițiilor de Janos Lazar, ministerul Apărării de Kristof Szalay-Bobrovniczky, ministerul Justiției de Judit Varga, iar fostul comisar european Tibor Navracsics va fi ministrul însărcinat cu dezvoltarea regională și utilizarea fondurilor europene.

Legături neștiute cu Rusia
Peter Szijjarto a fost confirmat în funcția de ministru de externe, iar antreprenorul Kristof Szalay-Bobrovniczky a fost numit ministru al apărării. Legătura pe care Peter Szijjarto o are cu Moscova vine din partea ministrului rus de externe Serghei Lavrov, care se află sub sancțiunile Uniunii Europene. Mai mult, Peter Szijjarto a primit din partea Moscovei distincția Ordinul Prieteniei. De asemenea, mai este vorba și de antreprenorul Kristof Szalay-Bobrovniczky numit ministru al apărării, acesta are o participație într-un joint venture cu cel mai mare producător rus de vagoane de cale ferată, potrivit infofinanciar.ro.

O altă schimbare are legătură cu Marton Nagy, fost viceguvernator al bancii centrale si consilier economic al lui Orban, care va deveni ministru responsabil cu dezvoltarea economica, și Mihaly Varga va ramane in functia de ministru de finante.

Ungaria nu vrea să interzică petrolul rusesc
De când Rusia a invadat Ucraina, Uniunea Europeană a impus nenumărate sancțiuni, însă ultima propunere venită de la Ursula von Der Leyen nu a fost pe placul Ungariei. În acest sens, pentru a fi de acord cu embargoul împotriva petrolului rusesc, Viktor Orbán ridică miza. Ungaria anunță că nu se va ajunge la un acord în acest sens până când Bruxelles-ul nu va veni cu o “soluţie”.

În ceea ce privește soluția vizată de Ungaria, se pare că Budapesta își dorește sute de milioane de dolari pentru a putea înlocui petrolul rusesc în economia ungară, transmite Reuters. Un anunț în acest sens a venit și din partea ministrului ungar de Externe, Peter Szijjarto. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, acesta a subliniat faptul că nu se întrevede o propunere acceptabilă.

În același timp, Szijjarto a mai spus că livrările de petrol prin conductă ar trebui să fie scutite de orice embargo petrolier, care ar trebui să se aplice numai livrărilor pe mare.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.