POLITICA

Ultima variantă, scenariu SOC. Ludovic Orban, PREMIER, cu susținerea… PSD (SURSE)

Negocierile referitoare la viitorul guvern al României, după alegerile parlamentare desfășurate pe data de 6 decembrie se află, de aproape două săptămâni, în impas. Există mai multe propuneri pentru funcția de premier al României, venite din partea PSD, PNL și USR PLUS, însă jocul tensionat continuă, iar surprizele nu pot fi excluse din scenariu.

Cu toate că, inițial, negocierile păruseră a intra în linie dreaptă, în postura de viitor premier apărând Florin Cîțu de la Finanțe, Ludovic Orban a mutat, intempestiv, și a declarat că Partidul Național Liberal va merge la noua ședință de consultări cu două variante.

Varianta 1 – premier ar urma să fie desemnat Florin Cîțu, în timp ce șefia Camerei Deputaților i-ar reveni lui Ludovic Orban.
Varianta 2 – Florin Cîțu ar prelua șefia Senatului României, iar Ludovic Orban și-ar adjudeca funcția de prim-ministru.
Dar surse GÂNDUL.RO au declarat, ÎN EXCLUSIVITATE, că nu a fost luată în calcul cea de-a treia variantă, una în care alianța USR PLUS să fie trecută… pe linie moartă, iar Ludovic Orban să obțină sprijinul pentru noul guvern – existând acest precedent – chiar de Partidul Social Democrat.

Guvern minoritar PNL + UDMR, cu sprijin PSD
”Toate variantele sunt pe masă”, a declarat Ludovic Orban, după o nouă rundă de negocieri între PNL, USR PLUS și UDMR – care a avut loc chiar astăzi, la Vila Lac – în timpul căreia nu s-a ajuns, totuși, la nicio concluzie tranșantă, discuțiile urmând a fi reluate pentru depășirea blocajului.

Într-un astfel de scenariu, transmit sursele GÂNDUL.RO, liberalii ar forma un guvern minoritar, alături de UDMR, Ludovic Orban redevenind premier al României. Dacă unii sceptici vor spune că acest guvern nu va trece de votul Parlamentului României, atunci se pot înșela, fiindcă ajutorul va veni, exact la momentul potrivit, din partea social-democraților.

Noul guvern condus de Ludovic Orban, având susținerea PSD, va reuși să obțină voturile necesare în Parlament, însă social-democrații nu vor intra, practic, la guvernare. În schimb, USR PLUS și AUR vor intra în opoziție.

Ludovic Orban: ”Fiecare partid are dreptul de a-și desemna candidații pentru funcția de premier”
Bineînțeles, lupta politică implică declarații în consecință, unele dintre ele făcute chiar pentru derutarea adversarilor sau partenerilor de moment.

Din momentul în care s-a decis să treacă la contraatac, după ce a demisionat din funcția de premier, Ludovic Orban a făcut pași mici, dar siguri, pentru a încerca să își recâștige poziția.

În fața camerelor de luat vederi, Orban a spus că este necesară ” o flexibilizare a mandatului care să permită continuarea negocierilor cu USR-PLUS, UDMR și grupul minorităților naționale”, iar ”fiecare partid are dreptul de a-și desemna candidații pentru funcția de premier”.

În același timp, USR PLUS s-a poziționat împotriva unui eventual nou guvern condus de Ludovic Orban, având în vedere ”demisia din funcția de premier și neîndeplinirea angajamentelor luate, nu răspunde așteptărilor electoratului de centru-dreapta”, chiar dacă fostul premier le-a promis că, odată cu numirea sa la șefia guvernului, funcția de președinte al camerei Deputaților i-ar reveni lui Dan Barna… În astfel de condiții, înainte de ultimele negocieri de la Vila Lac, doar Florin Cîțu sau Dacian Cioloș ar susținerea USR PLUS.

”Apropo de discuțiile asupra numelui de premier, mesajul USR PLUS este simplu: am vorbit serios atunci când am spus că e nevoie de un nou început pentru România”, a scris Dacian Cioloș pe pagina sa de socializare.

Klaus Iohannis susține că îi acceptă… și pe Orban, și pe Cîțu
Președintele Iohannis a declarat – marți – că va accepta propunerea venită din partea coaliției PNL-USR-PLUS-UDMR, fie că este vorba de Ludovic Orban, fie că este vorba despre Florin Cîțu. De asemenea, Iohannis mai spus că nu s-a implicat în negocieri pentru că este datoria partidelor.

”Dacă se formează o coaliție care are majoritate în parlament și îl propune pe Orban, îl accept, îl desemnez. (…) Dacă îmi vin cu o propunere, o voi accepta. Că este Orban, îl accept. Că este Cîțu, îl accept”, a declarat Klaus Iohannis, miercuri, într-o conferință de presă care a avut loc la Giurgiu.

Sursa: gandul.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.