Ultima zi din viaţa lui Ion Creangă. În drumul spre groapă, a căzut din sicriu

Cercetătorul și preotul Dr. Florin Țuscanu relatează în coloana sa zilnică de pe Facebook, intitulată „Dreptul la neuitare”, că pe 31 decembrie 2023 se vor împlini 134 de ani de la trecerea în neființă a lui Bădița Creangă, îndrăgitul povestitor al copilăriei – nemuritorul Ion Creangă.

Acest personaj distins mai era cunoscut drept marele povestitor din Humulești, Neamț, fostul protopop al orașului Roman, punctând în scrierile sale câteva aspecte din ultima zi a vieții scriitorului și de la înmormântarea care a avut loc în urbea de sub Copou.

Preotul citează și din cartea „Viața și opera lui Ion Creangă”, al cărei autor este George Călinescu: „Creangă a moștenit de la mama sa epilepsia, o boală ce i-a dat mari bătăi de cap în ultimii ani de viață. Amețea des și chiar cădea pur și simplu din picioare. Starea sa gravă de sănătate îl făcea pe scriitor să își ia concedii medicale de câteva luni… Neținând cont de sfaturile de a slăbi, așa cum i-au recomandat medicii, și continuând să mănânce excesiv și să bea, corpul său s-a slăbit mult prea mult.”

La 31 decembrie 1889, vremea era nefavorabilă, cu ploaie și zăpadă care îngreunau deplasarea. În jurul prânzului, Creangă a intrat în magazinul său de tutun de pe strada Goliei 51 din Roman, gestionat de fratele său, Zahei. Era un magazin întunecat și neplăcut, cu o cameră mică în spate, dând spre o curte murdară. „Aici, Creangă a căzut brusc, lovit de o criză și apoplexie simultan sau poate doar de aceasta din urmă”, se menționează despre moartea sa fulgerătoare. Avea doar 52 de ani.

Știrea despre deces nu a ajuns la mulți oameni. Primarul Vasile Pogor a oferit un loc de veci și s-a făcut un anunț: „IOAN CREANGĂ – Profesor în vârstă de 52 de ani, după o lungă suferință a încetat din viață în ziua de 31 decembrie 1889. Înmormântarea va avea loc marți, 2 ianuarie, ora unu precis, la cimitirul Eternitatea”, dar la slujbă nu au participat mulți oameni, deoarece invitațiile au fost distribuite târziu, iar vremea nu a fost favorabilă.

„A plouat timp de două zile, zăpada se topise, iar gerul acoperise străzile cu gheață. Au venit învățătorii, elevii și tânărul absolvent Nicolae Iorga, Artur Stavri, Eduard Gruber și alții. Sfântul scaun era înconjurat de coroane funerare, printre care doar una era de la un membru al Junimii, anume Nicu Gane. Pe panglica coroanei lui Constantin Creangă (fiul povestitorului), se putea citi: «Voitorului meu de bine, scump prieten și tată».”

„Ioane, nici acum nu stai liniștit!”

Un incident neplăcut s-a întâmplat la înmormântare. După slujba de la biserică, sicriul nu a putut fi dus cu trăsura trasă de cai din cauza gheții, fiind purtat pe umeri. La un moment dat, unul dintre purtători a alunecat, iar trupul lui Creangă a căzut din coșciug, rostogolindu-se. Conform spuselor poetului Ioan Păun Pincio, cineva prezent a șoptit în glumă: „Ioane, nici acum nu stai liniștit!” Detalii despre ultimii ani din viața povestitorului se găsesc și în lucrarea fostului șef al Arhivelor Statului Neamț, Gheorghe Radu, „Învățământ, cultură și personalități nemțene în documentele vremii”. În 1880, pe 10 decembrie, Creangă a cerut primul concediu medical pentru o lună. Nu a anexat certificatul medical la cerere, fapt pentru care ministerul i-a respins solicitarea. Abia pe 12 ianuarie 1881 i s-a aprobat concediul pentru o lună.

Până în 1883, a reușit cum a putut, dar de atunci înainte a cerut continuu concedii; în 1883, i s-au acordat trei luni (începând din 7 noiembrie), cu condiția ca învățătorul de clasa I să fie înlocuit de elevii Școlii Normale Vasile Lupu, din ultimul an. La 30 mai 1884, i s-a acordat încă două luni, iar în 1885, unul de șase luni începând cu 15 septembrie.

Începând din 1886, Creangă a fost continuu în concediu, fiind înlocuit de A. Popovici. La 21 septembrie, i s-a mai acordat încă un concediu de un an.

„Orice speranță de recuperare, însă, a fost zadarnică. Pe 31 decembrie 1889, Ion Creangă s-a stins din viață. Pe strada Ţicăului, copiii îndeplineau obiceiul străvechi al colindatului de Anul Nou. S-au oprit în fața casei bătrânului Creangă. Dar nu mai era nimeni să le umple mânuțele cu dulciuri. Fulgii triști de zăpadă mângâiau abia vizibila lumină a lumânării de veghe la căpătâiul celui care i-a iubit cu pasiune și dăruire pe cei mici.

Vestea morții a fost transmisă din gură în gură, iar Iașul, orașul marilor săi prieteni, s-a îmbrăcat în haine de doliu. Un mare nume părăsise această lume,” conform revistei „Asachi”, 1-31 decembrie 1992, citată de profesorul Gheorghe Radu.