GENERAL

Ultimele cuvinte ale unei fetițe din Irak, arsă de vie de jihadiștii ISIS

irk

Jihadiștii organizației Statul Islamic comit atrocități greu de descris împotriva creștinilor din Siria și Irak. Un caz zguduitor este prezentat de presa din Marea Britanie, caz relatat în cadrul unei conferințe pe tema persecuției creștinilor care a avut loc la New York.

Despre actele de barbarie la care sunt supuși creștinii le- a vorbit americanilor Jacqueline Isaac, o avocată pentru drepturile omului, vicepreședintă a organizației Roads of Success. Ea a dat ca exemplu un caz zguduitor din orașul irakian Mosul, stăpânit de jihadiști, în care o fetiță de 12 ani a murit în casa incendiată de ISIS, cerându-i mamei sale, cu ultimele puteri, să îi ierte pe criminali.

Jihadiștii ISIS a ajuns la casa acestei familii de creștini, cerându-le să se convertească la islam, sau, in caz contrar, să plătească taxa religioasă, Jaziya.
„Combatanții ISIS merg din ușă-n ușă, și au ajuns și la ușa acestei familii, unde i-au spus femeii: fie plătești Jaziya’, fie pleci!”, a povestit Jacqueline Isaac. Femeia le-ar fi răspuns că le plăște în câteva secunde, după ce își scoate fetița din baie.

Combatanții ISIS i-au spus că nu are „câteva secunde”. Și, fără să stea prea mult pe gânduri, i-au dat foc casei , cu o torță, începând cu baia. Flăcările au cuprins toată casa, iar fetița și mama ei au reușit să iasă din ea. Doar că micuța, care avea arsuri grave pe tot corpul, a murit la spital, în brațele mamei. Iar ultimele ei cuvinte au fost: „Iartă-i!”

Un purtător de cuvânt al organizației caritabile Open Doors a amintit că pentru creștini Irakul a devenit unul dintre cele mai groaznice locuri din lume, mii de oameni fiind obligați să își părăsească locuințele, sub amenințarea ISIS.

Mosul este unul dintre primele locuri unde a fost răspândit creștinismul. Dacă aici existau în jur de 25.000 de creștini, acum au dispărut cu totul. Creștinii nu fug doar din Mosul, ci și din celelale orașe vechi din împrejurimi. Se întâmplă după ce acestea au căzut în mâinile Statului Islamic, gruparea care vrea să instaureze un califat islamic în Irak și Siria.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.