ULUITOR! Ce primar a CÂȘTIGAT ALEGERILE DIN AREST
Primarul comunei Tarcău, din județul Neamț, Dănuț Fîrțală, a câștigat alegerile locale chiar dacă se află în arest preventiv.
Fîrțală a fost reținut pe 22 mai și arestat preventiv a doua zi. Acuzațiile vizează primirea a două sume, în valoare totală de 21.000 de lei, în perioada 2022-2024.
În ciuda situației sale legale, Dănuț Fîrțală a reușit să obțină un număr semnificativ de voturi, învingându-l pe fostul primar PSD, Iulian Găină. Fîrțală l-a acuzat pe Găină că ar fi orchestrat o înscenare care a dus la arestarea sa.
Rezultatul votului:
FÎRŢALĂ MANOLE-DĂNUŢ (PNL) – 583 de voturi
GĂINĂ IULIAN (PSD) – 453 de voturi
MUCENICU VASILE (USR) – 355 de voturi
NICA PETRU-ALEXANDRU (AUR) – 152 de voturi
RIŞTEI GHEORGHE (SOS) – 22 de voturi
”La Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ este înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. şi ped. de art. 289 Cod penal, constând în aceea că, funcţionari publici din cadrul U.A.T. Tarcău, în perioada 2022-2024, au pretins şi primit sume de bani (11.000 lei, respectiv 10.000 lei) de la administratorul unei societăţi comerciale, pentru a se îndeplini în mod defectuos atribuţiile de serviciu în legătură cu derularea unor contracte de prestări servicii încheiate de Primăria Tarcău.
Procurorul de caz, împreună cu polițiști din cadrul D.G.A.-S.J.A. Neamţ, a efectuat în cursul zilei de 22.05.2024, mai multe percheziții domiciliare, respectiv la sediul Primăriei Tarcău şi domiciliile a 3 persoane fizice, de unde au fost ridicate înscrisuri, sume de bani şi unităţi de calcul, în vederea efectuării unor percheziţii informatice.
Urmare a activităţilor, în data de 22.05.2024, ora 20:00, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ a dispus reţinerea pentru 24 de ore a suspecţilor F.M.D. şi M.S., funcţionari în cadrul Primăriei Tarcău.
La data de 23.05.2024, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ a sesizat Tribunalul Neamţ cu propunere de arestare preventivă a inculpaţilor F.M.D. şi M.S., pentru o perioadă de 30 de zile, cerere admisă prin încheierea pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Neamţ în dosarul nr. 1098/103/2024.
Investigațiile vizează un număr de 3 persoane fizice. În cauză, au fost identificate bunuri mobile și/sau imobile asupra cărora urmează a fi dispuse măsuri asigurătorii.
Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul ofiţerilor din cadrul D.G.A.-S.J.A. Neamţ, D.G.A.- Centrul Operaţional 1 Iaşi, Serviciul de Operaţiuni Speciale Neamţ şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Neamţ.
Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom oferi detalii suplimentare.
Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”, nota la acea dată comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: