MILITARNOUTATI

UM-urile pro-război, Antena3 și Digi24, propagă scenariul unui atac al Rusiei asupra României și cer ARMATA OBLIGATORIE!

Pare că s-a dat ordin pe unitate ca armata să devină obligatorie în țările membre NATO. Dar nu numai aici, la câtă frenezie vedem în aceste zile pe acest subiect este clar că interesul depășește granițele Alianței Nord-Atlantice. Buuun, deci, ne-am lămurit cum stau lucrurile, Europa se îndreaptă în pas alergător spre un război cu Federația Rusă, genul de conflict care nu poate fi decât unul total, de anihilare pentru totdeauna a dușmanului! E care pe care, ne dau de americanii.

Mesagerul de la Washington nu mai are legătură directă cu Casa Albă, dar știm că, la acest nivel, nici musca nu zboară peste Ocean fără aprobarea Unchiului Sam.

Antena 3, ajunge cu propaganda de război!
Generalul Ben Hodges a trecut în rezervă, iar asta putem traduce prin schimbarea echipei – nu mai joacă pentru Pentagon, e în solda puternicului complex industrial american. El afirmă, cu o disperare din ce în ce mai mare, că Rusia va ataca NATO, iar România urmează să fie prima țintă. Unde aruncă astfel de avertismente apocaliptice? La Antena 3, care s-a transformat în portavocea firmelor producătoare de armament – te trezești dimineața cu știri despre „pericolosul” Putin și adormi seara cu scenarii privind invadarea României.

Antena 3 face tot posibilul să vadă și România băgată în ciorba asta, în care fierb interese financiar uriașe și minți nebune ce visează rachete nucleare. Tot felul de generali cu mucii la nas sunt chemați să spună pe post câte zile rezistăm dacă ne atacă Moscova, unde vor lovi primii rușii… E o nebunie pe care nici măcar părinții noștri n-au cunoscut-o în ’62, când cu criza rachetelor din Cuba; iar atunci, chiar că a fost groasă! Alde Radu Tudor, acest erou de benzi desenate, se înghesuie să primească Iskander-urile lui Putin mai ceva ca la sfintele moaște.

Și, mă rog, de ce ne-ar ataca pe noi Rusia, dacă n-am intra în prima linie, împinși de la spate spre un război pe care poporul nu-l dorește? Ca să ne ia ce? Sărăcia și nevoile? Că altceva nu avem ce să-i dăm, au luat „partenerii strategici” cam tot. Ne-au mai rămas facturile la energie. Le vrea Putin pe acestea? Păi, să zică așa, că-i trimitem cu mare plăcere toți „Engii” și „Enelii” care ne căpușează de ani de zile!

„Este necesară introducerea armatei obligatorii”
Pus pe liber de NATO, dar, probabil, recrutat imediat de complexul militar industrial al Americii, Ben Hodges caută fraieri care să înghită orice poveste despre bombe și tancuri. După ani de pace și dezvoltare economică, în care au prosperat giganții din Big Pharma, de exemplu, a venit rândul marilor producători de armament să-și ceară partea.

„În România avem forţele aeriene românești, avem misiunea NATO în Marea Neagră, forţele aeriene ale SUA, dar nu sunt suficiente pentru a ne apăra împotriva atacurilor cu rachete ale Rusiei (…) Ar trebui să presupunem că vor face (n.r. – rușii) aici, în România, ceea ce au făcut în Ucraina şi mă refer la atacul asupra infrastructurii de transport: aeroporturi, porturi, căi ferate, generatoare electrice, precum şi ţinte civile”, este scenariul pe care ni l-a rezervat generalul american. În încheiere, indirect, el dă și soluția la problema pe care o are România – „Nu avem destule forțe de apărare aeriană şi rachete pentru a-i contracara (n.r. – pe ruși). În mod cert, nu avem destulă muniție, de la arme, la lansatoare de rachete”.

Așadar, țara noastră ar trebui să marce banu’ la fabricile producătoare de armament din State, iată ce vrea să zică, de fapt, acest general plimbat ca ursul pe la toate televiziunile de ONG-urile de lobby din domeniu.

Nu-i de mirare, văzând ce ni se pregătește, de ce politicienii încep să vorbească despre reintroducerea stagiului militar. Traian Băsescu a spus-o direct – „Este necesară introducerea armatei obligatorii”. Ce dacă suntem în NATO și, măcar teoretic, avem o garanție solidă de securitate? Până ajung americanii aici, te „mănâncă” rușii cu fulgi cu tot, ar vrea să spună Băsescu. „Nu vreau să creez panică, Armata României va face față (…) În cazul unei invazii, ce înseamnă 2.000 de pușcași marini la Kogălniceanu și 1.000 de militari străini la Cincu, sub comandă franceză? Înseamnă nimica toată! Trebuie să ai o armată care să îți permită să reziști 45, 60 de zile, până când NATO își mobilizează resursele de război să te poată ajuta. NATO nu vine de a doua zi!”.

Vorbele fostului președinte sunt pe aceeași linie cu mișcările sesizate în Europa în ultimele luni. Marea Britanie este doar ultimul nume de pe lista statelor care anunță că are în vedere modificarea legislației astfel încât să fie reintrodus stagiul militar pentru tineri. De altfel, chiar premierul Rishi Sunak a transmis că armata va deveni obligatorie, dacă Partidul Conservator câștigă „legislativele” din 4 iunie.

În prezent, la nivel mondial, sunt aproape 80 de state care au o formă de serviciu militar obligatoriu, dar conflictele din Ucraina și Fâșia Gaza determină tot mai multe națiuni să ia în considerare acest aspect.

În NATO, destule state au reintrodus serviciul militar obligatoriu. Printre acestea, și Suedia, unde toți bărbații cu vârsta între 16 și 70 de ani (!) sunt avuți în vedere, în caz de război, pentru a-și apăra țara. În Norvegia, stagiul militar este de 19 luni, iar prezența este obligatorie și pentru femei! Aceeași politică o are și Danemarca, dar că aici „armata” durează 4 luni. Franța a introdus, în 2021, serviciul național universal, care se adresează tuturor tinerilor cu vârsta între 15 și 17 ani. Despre țările baltice, nici n-ar mai trebui să pomenim, aici rezerviștii fac și pregătire militară obligatorie o dată la 5 ani.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.