Un bărbat fost amendat cu 3.000 de lei, după ce a refuzat să-și trateze la veterinar câinele rănit
Un tulcean a fost amendat cu 3.000 de lei pentru că nu a asigurat asistenţa veterinară necesară câinelui său care a fost rănit într-un accident rutier.
Purtătorul de cuvânt al IPJ, Daniela Condrea, a declarat că proprietarul animalului rănit a fost la un cabinet veterinar, însă din cauza costurilor ridicate de care avea nevoie câinele a renunţat la tratament.
„L-a lăsat în curte până când o persoană a filmat animalul rănit şi a postat fotografiile pe o reţea socială”, a declarat reprezentanta IPJ, citată de Agerpres.
Poliţiştii s-au autosesizat miercuri, au luat animalul de la deţinătorul acestuia din oraşul Babadag, au acordat îngrijiri medicale de specialitate câinelui pentru care au identificat un spaţiu de cazare pe perioada tratamentului.
„Deţinătorul animalului a fost sancţionat contravenţional conform art. 5 alin. 1 din Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, cu amendă în valoare de 3.000 lei. Mulţumim celor doi medici veterinari, unul din municipiul Tulcea, celălalt din comuna Niculiţel, pentru punerea la dispoziţie a resurselor în vederea rezolvării situaţiei animalului”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: