Un CELEBRU psihiatru DEZAMORSEAZĂ bomba torturării Sorinei Pintea în arest: Dacă duci o femeie la spital, conform procedurilor, nu e tortură
Un reputat psiholog, specializat în psihopatologia asociată torturii, tratamentelor crude ori degradante, susține că Sorina Pintea nu a fost și nu este torturată în arest, așa cum susțin avocații acesteia. Medicul explică în ce condiții anumite tratamente pot fi catalogate drept acte de tortură, însă acesta dă asigurări că în cazul Sorinei Pintea nu se pune problema de așa ceva.
„Tortura include o paletă de varii comportamente agresive, violente, umilitoare, jignitoare, coercitive, administrarea de durere fizică și psihică victimei de tortură de către o persoană, sau un grup de persoane, aflate sub umbrela Autorității. Convenția împotriva Torturii (CAT), o declarație reper, fie ea imperfectă, observă totuși că nu poți numi tortură fie oricare din comportamentele de mai sus dacă ele însumează ”sancțiuni de lege” (lawful sanctions). În astfel de situații, poți cel mult dezbate, umanitarian, dacă sunt ele crude ori degradante.
E tortură să reții o persoană fără voința ei, să-i restrângi dreptul de mișcare, să o obligi să petreacă timp doar într-o încăpere, deposedată de anumită intimitate? Nu. În limitele legii, și motivat de săvârșirea unei infracțiuni compatibile cu deprivarea de libertate.
E tortură când persoana este suferindă de o boală, fie ea gravă? Da, dacă îi împiedici acelei persoane accesul la îngrijire medicală compasionată, și prin asta – indirect – îi cauzezi suferință suplimentară. Atenție că ”sancțiunile de lege” trebuie să fi avut în spate un proces prin care persoana să fie condamnată pentru o faptă săvârșită.
E tortură să plimbi persoana prin fața presei, într-o ipostază umilitoare, descurajantă pentru ea? Ipostaza, aici, poate fi subiectivă. Spre exemplu dacă vei rade un taliban de barbă, și-l vei îmbrăca în spandex, și-l vei plimba prin piața publică, este o formă de tortură. Dacă duci o femeie la spital în ținuta ei de arest, conform procedurilor, nu e tortură.
Trebuie înțelese toate aceste lucruri în cazul Sorinei Pintea, în ce privește diagnosticul ei de boală și accesul la servicii medicale. Mai mult (și sper că medicii ei citesc asta), dacă în orice moment ei au gândit, observat sau sunt de opinie că Sorina Pintea a fost supusă unor tratamente crude, degradante, inumane sau torturii, e cazul să spună asta public, pentru că nu poate fi o chestiune de confidențialitate.
Tortura poate fi și psihologică. Dacă nu e documentată, de multe ori poate fi trecută cu vederea. De la atitudini vădit sadice, perverse ale personalului din detenție, până la invazia spațiului privat, aluzii cu tentă sexuală, folosirea puterii pentru INDUCEREA terorii persoanei, toate pot avea loc în mediul carceral. Insist, aici e important să fie DOCUMENTATE.
Iată de ce, public, mă pun la dispoziția Avocatului Poporului în clarificarea stării psihice a Sorinei Pintea, dincolo de conflictul de interese anterior menționat. E gestul uman de făcut. Și nu, în astfel de situații ”expertiza medico-legală” nu e standardul de aur, pentru că în România IML-urile sunt cuprinse în circuitul medico legal (și deci supuse autorității). Avocatul Poporului, și instituțiile privind protecția drepturilor omului, trebuie să poată avea acces la omul Sorina Pintea, care – din detenție – denunță că e victima torturii, și tratamentelor crude ori inumane.
#medicinromania”, scrie Gabriel Diaconu pe Facebook.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: