MEDICAL

Un cunoscut medic canadian acuză „Isteria COVID”: „Este cea mai mare șarlatanie comisă vreodată”

Un cunoscut medic canadian nu și-a menajat cuvintele criticând dur restricțiile anti-COVID impuse de autorități cu ocazia unei reuniuni virtuale organizate săptămâna trecută.

„Sunt un medic specialist în patologie, care include virusologia. Esența este aceasta: există o isterie publică total nefondată, creată de media și de politicieni. Este scandalos. Este cea mai mare șarlatanie comisă vreodată împotriva unui public care nu bănuiește nimic. Nu se poate face nimic pentru a controla acest virus”, a declarat Dr. Rodger Hodkinson, la o ședință a municipalității din Edmonton, Alberta, organizată pe 13 noiembrie (de la 8:25:58 pe înregistrare).

„În afara protejării persoanele vârstnice și a celor mai vulnerabile, aceasta nu ar trebui considerată altceva decât o gripă sezonieră gravă. Nu este Ebola. Nu este SARS. Este politica jucându-se de-a medicina, ceea ce reprezintă un joc foarte periculos.”

„Măștile sunt doar un semn de supunere”
În comentariul său făcut în fața consiliului municipal din Edmonton, provincia Alberta, dr. Hodkinson a criticat purtarea măștii, afirmând că, pe lângă că sunt ineficiente, măștile nu sunt purtate cum trebuie de „lemingii” care și le pun.

„Măștile sunt total inutile. Nu există nici o dovadă pentru eficiența lor. Măștile din hârtie și măștile din pânză sunt doar un semn de supunere. Nici măcar nu sunt purtate cum trebuie de cele mai multe ori”, a spus Hodkinson.

„Este pur și simplu ridicol. Văzându-i pe acești nefericiți, needucați – nu vorbesc aici în sens peiorativ – văzându-i pe acești oameni mergând de colo colo ca niște lemingi, supunându-se fără nici o bază științifică și punându-și masca pe față…”

Hodkinson a terminat medicina la Universitatea Cambridge din Marea Britanie și a fost președinte al Comisiei de Examinare Patologică din cadrul Colegiului Regal al Medicilor din Canada.

În prezent, el este CEO al Western Medical Assessments în Edmonton, este medic patolog certificat de Colegiul Regal din Canada, a lucrat la Universitatea din Alberta și conduce o companie de diagnostice moleculare din Carolina de Nord numită MutantDx.

Inutilitatea „distanțării sociale”
Hodkinson a pomenit în discursul său Declarația de la Great Barrington, care până în prezent a fost semnată de peste 12.000 de profesioniști din domeniul sănătății, care și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu „efectele distrugătoare asupra sănătății fizice și mentale ale actualelor măsuri COVID-19”.

Hodkinson a desființat și așa-zisa „distanțare socială” ca find „inutilă”, deoarece „COVID-ul se răspândește prin aerosoli care parcurg circa 30 de metri înainte de a cădea pe pământ”.

Și medicul a adăugat:

„Restricțiile au avut consecințe neintenționate atât de îngrozitoare. Ar trebui să se deschidă peste tot chiar de mâine, așa cum se arăta în Declarația de la Great Barrington pe care am difuzat-o înaintea acestei întruniri.”

Supă de pui și vitamina D
Hodkinson a precizat că măsurile care ar trebui luate acum pentru oprirea COVID-19 ar fi ca oamenii care se simt bolnavi să stea acasă, să mănânce „supă de pui cu tăiței” și să se asigure că persoanele vulnerabile primesc vitamida D.

„Nu există nici un fel de măsuri necesare, altele decât anul trecut, când ne-am simțit rău. Am stat acasă, am mâncat supă de pui cu tăiței, nu am vizitat-o pe buni și am decis când putem să ne întoarcem la muncă. Nu am avut nevoie să ne spună nimeni aceste lucruri.”

Și doctorul a continuat:

„Tot ce ar trebui făcut este protejarea celor vulnerabili și să le dăm tuturor celor din aziluri – care sunt în subordinea dumneavoastră – 3.000 până la 5.000 de unități de vitamina D zilnic, care s-a dovedit că reduce radical riscurile de infectare.”

„Testarea excesivă contribuie la isterie
Către sfârșitul cuvântului său, Hodkinson a criticat și testarea excesivă COVID-19, despre care a spus că este „ domeniul său”, afirmând că un rezultat pozitiv nu înseamnă o „infectare clinică”.

„Sunt în domeniul testelor COVID-19. Doresc să subliniez cu litere de-o șchioapă că testele pozitive nu înseamnă infectare clinică.”

„Pur și simplu exacerbează isteria publică și toate testele ar trebui oprite. Cu excepția cazului în care te prezinți la spital cu vreo problemă respiratorie.”

În Alberta, premierul provinciei, Jason Kenney, a refuzat să adopte măsura obligativității măștii, lăsând fiecărei municipalități dreptul de a adopta propriile reguli.

La Edmonton, purtarea măștii a devenit obligatorie pe 1 august și expiră pe 31 decembrie, însă administratorii orașului au cerut deja consiliului municipal prelungirea măsurii până în luna mai, scrie LifeSiteNews.

„Vi s-au vândut gogoși”
Până la această dată, provincia Alberta a înregistrat 451 de decese atribuite COVID-19, la o populație de 4,5 milioane de locuitori.

Vârsta medie a persoanelor decedate este de 82 de ani, ceea ce corespunde statisticilor oficiale de speranță de viață în Canada.

În ciuda numărului aparent mare de decese, statisticile provinciei arată clar că doar 10 persoane au murit NUMAI de COVID-19. Majoritatea deceselor, adică 325, au fost înregistrate ca având trei comorbidități sau mai multe.

La sfârșitul comentariului său, Hodkinson a vorbit despre statisticile COVID-19 din Alberta, afirmând că „riscul de deces pentru cei cu vârste sub 65 de ani în această provincie este de 1 la 300.000. 1 la 300.000.”

„Amploarea acțiunilor pe care le întreprindeți fără nici o bază este absolut ridicolă, date fiind consecințele modului de acțiune pe care îl propuneți. Tot felul de sinucideri, opriri de întreprinderi, funeralii, nunți etc. Este pur și simplu scandalos. Este pur și simplu o altă gripă ceva mai gravă și ar trebui să reflectați la asta”, a spus Hodkinson.

„Lăsați oamenii să ia singuri deciziile. Ar trebui renunțați să faceți medicină. Vi s-au vândut gogoși de către șeful direcției sanitare a acestei provincii. Sunt absolut scandalizat că s-a ajuns aici. Această stare de fapt ar trebui să înceteze chiar de mâine.”

Sursa: evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.