Un document după citirea căruia vomiți de scârbă! Uriașa listă a privilegiilor unui magistrat
Un document al ministerului de Finanțe prezintă lista uriașă a privilegiilor unui magistrat: pensii speciale, sporuri nenumărate, chirii subvenționate, călătorii în vacanță achitate de stat și asistență medicală extinsă. În document nu se precizează care este impactul bugetar al acestor beneficii fără precedent în rândul angajaților la stat, scrie defapt.ro .
Nota ministerului de Finanțe a fost alcătuită pentru a avertiza că procesele deschise de magistrați pentru a-și majora retroactiv salariile – și, pe cale de consecință, și pensiile speciale – ar putea duce statul român în incapacitate de plată.
Lista uriașă a privilegiilor unui magistrat
Ce avantaje au magistrații, potrivit documentului de la Finanțe, alcătuit în august 2023:
- Salariile variază între 32.207 lei pentru un președinte de curte de apel și puțin peste 17.000 lei, pe lună, brut, la o judecătorie, pentru un judecător cu 3-5 ani vechime. Aceste salarii includ trei sporuri: pentru condiții grele de muncă, suprasolicitare neuropsihică și păstrarea confidențialității. În total, aceste sporuri sunt de 5.500 – 6.000 de lei pe lună.
- Valoarea medie a pensiei încasate de magistrații români a fost la 1.01.2023 de 21.404 lei. Pentru comparație, valoare medie a pensiei în ianuarie 2023 a fost de 2.003 lei.
- Magistrații pot ieși la pensie până în 50 de ani. Un cetățean obișnuit, la 63 de ani – femei și 65 de ani – bărbați.
- Judecătorii şi procurorii beneficiază anual de şase călătorii în ţară dus-întors, gratuite, la transportul pe calea ferată clasa I, auto, naval şi aerian sau de decontarea a 7,5 litri combustibil la suta de kilometri pentru şase călătorii în ţară dus-întors, în cazul în care deplasarea se efectuează cu autoturismul. Aceste drepturi nu au caracter salarial şi nu se impozitează.
- În perioada concediului de odihnă, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti beneficiază, o singură dată pe an, de transport gratuit dus-întors între localitatea de domiciliu şi localitatea din ţară în care îşi petrece concediul de odihnă.
- Compensarea diferenţei dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuinţă de serviciu, potrivit legii, şi chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condiţiile legii. Prin ordin anual se stabilește până la ce plafon poate fi compensată chiria.
- Judecătorii care nu beneficiază de locuință proprietate personală ori cărora nu li s-a acordat locuință de serviciu sau compensarea chiriei, în localitatea în care își desfășoară activitatea, au dreptul la decontarea cheltuielilor de transpor între localitatea în care își au domiciliul sau reședința și localitatea unde se află sediul unității
- Beneficiază în mod gratuit de asistenţă medical, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate
- Nota ministerului de Finanțe mai menționează o serie de alte beneficii obținute prin darea în judecată a statului: acordarea „sporului de permanenţă”, acordarea de despăgubiri morale pentru condiţii necorespunzătoare de muncă de până la 500 euro/lună/persoană, acordarea numărului de zile de concediu de odihnă suplimentar (câte 10 zile pentru fiecare an) şi plata indemnizaţiei de concediu aferente acestor zile – pentru condiții grele de lucru
Magistrații au jupuit statul român de circa un miliard de euro, dându-l în judecată și apoi dându-și dreptate între ei, arată o notă confidențială a ministerului de Finanțe. Această sumă a fost obținut doar prin cele circa 22.800 de chemări în instanță din perioada 2008-2022.
Ceea ce este mai greu urmează acum: potrivit notei ministerului de Finanțe, magistrații au obținut, prin hotărâri judecătorești, o majorare retroactivă a salariilor, iar suma totală care ar trebui plătită, cu tot cu penalități, este de circa 16,1 miliarde de lei, adică aprximativ 3,2 miliarde de euro.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: