JUSTITIE

Un fost judecător european din Iaşi explică de ce magistraţii nu ar trebui să aibă pensii speciale

Valerius M. Ciucă, profesor la Universitatea “Al. I. Cuza” şi fost judecător la Tribunalul Uniunii Europene, consideră că magistraţii nu ar trebui să aibă un regim special în privinţa pensiilor. El arată că mai potrivit ar fi ca remuneraţiile după pensionare să fie acordate în funcţie de principiul contributivităţii. Mai mult, profesorul explică că judecătorii Curţii Constituţionale nu ar trebui să se pronunţe asupra legii prin care pensiile speciale au scoase în afara cadrului legislativ. Mai jos redăm punctul său de vedere integral.

“O mare eroare… Judecatorii, cumpene ale justitiei, sunt primii chemați la ponderarea actiunilor publice. Când, în spatiul public, li se discută statutul, ei trebuie să asculte și să mediteze. A fi judecător este o onoare (honorarâ gratuit). Nu-i o „funcție”. Este o misiune socială, nu o „meserie”. Tronul judecății este un „altar”, nu un „loc de muncă”.

Desigur, toate societatile și, mai ales, cele europene, foarte atașate de valoarea echității, a justiției binecuvantate, le recunosc judecătorilor un statut special. Acest statut nu contrazice principiile generale ale dreptului european. In privinta pensiilor, principiul contributivitatii nu este ignorat. Dimpotrivă. Salariul judecatorului fiind in mod natural mare, contribuția sa la fondul de pensii va fi mare. Pe cale de consecință, pensia va fi o consecință, nu o favoare…

CCR stie ca nemo judex in propria causa… Nu are abilitatea a se pronunta aici. Probabil, justitia europeana va avea un ultim cuvânt aici. De dorit este, insa, ca înțelepciunea locală sa triumfe. Românii nu acceptă privilegii și scheme de exploatare a „slabiciunilor legii”. Ca atare, judecătorii ar trebui sa fie primii susținători ai unui sistem non-privilegiant (Privilegia odiosa sum, nu-i așa?)…

PS. Respectarea principiului contributivitatii ar înlătura situații aberante precum cele recenzate recent: asimilarea unor categorii profesionale judecatorilor; migrația profesională spontană (cazul avocatei ce-a devenit judecător cu o lună înainte de pensionare este cel mai legendat); pensionarea la vârste „juvenile”; exercitarea profesiei de avocat sau de consilier juridic in calitate de „magistrat” pensionar; susținerea de acțiuni publice ca „avocat” sau „politician” in fața colegilor „judecători ” (fapt extrem de grav de corupție morală inadmisibilă, indexată de dreptul european… etc.).

PPS. Pensia, precum toate conditiile private ale existentei, este independenta de statutul social. Ești judecator european si vrei să locuiești in bungalow. E dreptul tău. Vrei să protejezi planeta circuland cu Ford Ka. E dreptul tău. Vrei să fii atlet velociped. Esti binevenit”, scrie pe contul său de Facebook, Valerius M. Ciucă.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.