Un genist ardelean în teatrele de război: „Când am revenit în România am crezut că sunt în Hawaii”

„Doar în România se poate așa ceva„ sau „ca la noi la nimeni”, sunt sintagme uzitate de majoritatea dintre noi românii, oameni care comparăm țara în care trăim doar prin ceea ce vedem în vacanțele din Occident sau în filmele de la Hollywood. Perspectiva lui Vlad Verdeș, un genist militar de la Batalionul 52 din Satu Mare, este cu totul diferită. Pentru el România este un veritabil Hawaii în comparație cu ceea ce a văzut și a trăit în misiunea din Afganistan.

La 26 de ani, o vârstă la care mulți dintre tinerii României își susțin lucrările de disertație, Vlad Verdeș pleca pentru șase luni în Afganistan, într-unul dintre cele mai ostile medii ale planetei, din punct de vedere climatic și social. Nu a fost trimis acolo pentru a face statistici sau pentru a socializa cu afganii. Sarcinile lui au fost precise. A activat ca genist într-o țară în care atentatele cu bombe sunt evenimente cotidiene.

„Fiecare misiune presupune un risc iar singurul element care diminuează pericolul este pregătirea temeinică, profesional, fizic și mai ales psihic. Nu-ți poți permite să ai gânduri negre înaintea unei misiuni de genul acesta. Frica trebuie, dacă nu alungată, cel puțin ținută sub control. În caz contrar nu faci decât să crești, considerabil, riscul intervenției”, mărturisește locotenentul Vlad Verdeș.

Tocmai din acest motiv selecțiile pentru misiunile din zone periculoase sunt extrem de riguroase. Pleacă doar militarii bine pregătiți din toate punctele de vedere iar noțiunea de voluntariat, în ciuda opiniei generale, apare doar în cazuri excepționale.

„Unde este nevoie de tine acolo trebuie să mergi, spune genistul Vlad Verdeș. Dacă cineva consideră că tu ești omul potrivit pentru o anumită misiune, fie ea în spațiul național sau în zone de conflict, trebuie să te supui ordinului. Sub formă de voluntariat pleacă doar militarii care urmează să ocupe posturile rămase neocupate”.

Șase luni în țara tinerilor cu fețe de bătrâni

Condițiile climaterice extreme, cu temperaturi extrem de ridicate ziua și foarte scăzute noaptea, mediul deșertic lipsit de vegetație dar mai ales traiul de viață subnutrit și lipsit de cele mai elementare condiții sanitare fac ca speranța de viață în Afganistan să nu depășească, în multe zone, vârsta de 50 de ani.

„A fost destul de greu la început să mă acomodez cu clima de acolo. Un peisaj dezolant , lipsit de vegetație și cu temperaturi extreme. O zonă de conflict în care oamenii trăiesc cu frica în sân fiecare moment al zilei. Oamenii îmbătrânesc cu mult înainte de vreme. În dese rânduri am fost surprins să constat că oameni care păreau a avea 40-45 de ani erau de fapt de vârsta mea. Când am revenit în România am simțit o emoție foarte puternică. Când am văzut atâta verdeață am avut impresia că mă aflu în Hawaii. Am revenit într-o societate normală, pe care din păcate românii nu o apreciază așa cum ar trebui”, mărturisește militarul de la Batalionului 52 Geniu „Tisa” Satu Mare.

Precum locotenentul Vlad Verdeș, mulți militari pleacă în aceste zone de conflict, prin ordin sau voluntariat, fără să aibă nicio siguranță că vor mai reveni vreodată acasă. Fac asta din simplul sentiment al datoriei fără a aștepta ovații din partea celor rămași acasă, așa cum se întâmplă în dese rânduri cu cei care se autoproclamă ambasadori ai României peste hotare. Oameni a căror familii rămân acasă, cu ochii pe televizor și cu tresăriri la fiecare breaking news al CNN-ului.

CITESTE SI: Un MILITAR constrâns să părăsească MASTERCHEF pentru că nu a acceptat propaganda GAY