Un medium rus prezice sfarsitul lui Putin
Cum în ultima vreme au apărut foarte multe speculații privind boala lui Vladimir Putin, iată că acum un medium rus, Alexander Kantonistov, care a participat la un popular spectacol de televiziune, a prezis moartea liderului de la Kremlin, care se va petrece înainte de sfârșitul anului 2022.
Kantonistov a făcut unele predicții legate de faptul că președintele rus se va confrunta cu ”încercări de otrăvire și amenințări fizice”, în timp ce ”mania” și ”tulburările mintale” ale sale ar putea scăpa de sub control, spre sfârșitul verii, potrivit Mirror.
Mediumul rus a remarcat faptul că tiranul de la Moscova ar putea fi asasinat înainte de terminarea verii, după incidente care ar implica, posibil, ”otrăvire” și ”agresivitate fizică”.
”De la începtul lunii iunie începe cea mai critică perioadă din viața lui Vladimir Putin, vor exista încercări de otrăvire și agresiuni fizice împotriva dictatorului”, a spus Kantonistov.
”Putin este posibil să-și intensifice mania persecuției, tulburările mintale, care îi vor afecta deciziile privitoare la conducerea Federației Ruse. Represaliile s-ar putea intensifica, oamenii lui vor părea ca niște trădători. Acest lucru îl va conduce la acte imprudente, care îi vor face rău în viitor”, a spus mediumul.
El a spus că tiranul ar putea muri la biroul său de la Kremlin, deoarece ”apogeul vieții sale” aduce cea mai mare ”probabilitate a morții sale”. ”Apogeul lui Putin se observă în august-septembrie 2022. În această perioadă, probabilitatea morții sale este foarte mare. Cel mai probabil, asta va veni la biroul său”.
La începutul acestei săptămâni, un general ucrainean a dezvăluit faptul că Putin a supraviețuit unui asasinat, la scurt timp, după ce a ordonat invazia Ucrainei de către trupele Rusiei, pe 24 februarie 2022.
În schimb, fostul spion britamic MI6, Christopeher Steele, întrebat care sunt șansele ca Putin să fie în continuare la putere peste 12 luni?, el a răspuns că ”acum există un vid serios la Kremlin, în ceea ce privește comanda și controlul. Nu cred că poate dura mult mai mult”.
Sursa: capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: