Un neamț îndrăgostit de România s-a mutat la noi și s-a botezat ortodox. Thomas Sieber: Tineretul din Germania este extrem de stricat, foarte mulți au boli psihice și consumă droguri. În Germania, credința este ridiculizată
Thomas Sieber este un tânăr de 21 de ani, originar din Germania, care a descoperit România în 2013 și de-atunci s-a atașat de țara noastră.
Și nu doar atât, dar fiind o persoană credincioasă, Sieber a devenit atras către ortodoxie, credință în care s-a și botezat ulterior. El a povestit călătoria sa din Germania descreștinată, către România, noua lui patrie, pentru revista Familia Ortodoxă.
Din păcate, spune Sieber, Germania este descreștinată, bisericile fiind goale.
„Deci pot să spun că am avut marea bucurie și binecuvântare de a mă naște într-o familie cu o credință foarte mare. Asta m-a ajutat foarte mult în societatea profund secularizată în care am crescut. La școală nu prea aveam colegi care să creadă în Dumnezeu, iar cei puțini care credeau erau mai toți de alte nații. Odată ne-a povestit profesorul de Religie că a întrebat la o clasă ce sărbătorim de Paște, și numai un singur elev a știut să răspundă. Cam așa stau lucrurile pe acolo, Germania fiind o națiune creștină doar din punct de vedere istoric. În ziua de azi, din păcate, credința este acolo de foarte multe ori ridiculizată, ba chiar disprețuită de multă lume. Bisericile locale au încercat să contracareze această tendință de decreștinizare liberalizându-se, dar prin această greșeală au reușit doar să-i îndepărteze pe și mai mulți oameni de biserică și au accelerat procesul decreștinării.
E foarte trist să vezi astăzi cât de goale sunt bisericile în Occident, mai ales în Germania ‒ numai câțiva bătrâni sau străini se mai adună duminica la slujbe. Stau în bisericile goale și reci și ascultă slujbele care sunt atât de scurte, încât parcă te uiți o dată în stânga și în dreapta, și deja s-a terminat. În zona mea chiar sunt cazuri în care unii preoți sunt responsabili pentru 6-7 sate, iar cei care aleg să se facă preoți o fac, de cele mai multe ori, doar din cauza salariului mare plătit de stat, și de prea puține ori din pricina vreunei vocații, considerând preoția doar o meserie”, a povestit Sieber.
Thomas afirmă că majoritatea tinerilor din Germania au căzut pradă drogurilor și altor vicii, precum și deznădejdii din cauza lipsei credinței în Dumnezeu.
„Când mă uit astăzi la ce-au ajuns mulți dintre foștii mei colegi cu care am crescut în acest mediu, văd foarte bine cum poate degenera omul care nu-L are pe Dumnezeu și nici un fel de reper moral. În general, tineretul care crește acum în Germania este extrem de stricat și, din cauza decreștinării avansate și distrugerii tuturor valorilor, chiar mult mai îndepărtat de Dumnezeu decât părinții lor. Foarte mulți dintre ei au fel și fel de boli psihice, consumă droguri și fac diverse lucruri pe care nici nu vreau să le pomenesc aici, iar când cad în depresii, nu mai au nici o nădejde, neavându-L pe Dumnezeu. Din proprie experiență, pot să spun că tocmai asceza ortodoxă ne ajută să ne despătimim și să scăpăm de păcatele a căror consecință este multa suferință sufletească”, a explicat tânărul, cu tristețe.
Sieber a descoperit Ortodoxia despre care spune că „este credința cea adevărată”. Neamțul se arată dezamăgit că sunt români care nu-și apreciază credința în care s-au născut.
„Informându-mă despre cultul ortodox, am ajuns repede la concluzia că Ortodoxia este credința cea adevărată, singura credință care nu s-a schimbat niciodată și care a păstrat autentic duhul creștinesc, așa cum era pe vremea vieții pământești a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Aveam deja multe nemulțumiri legate de catolicism, care mi se părea că este o credință lipsită de orice profunzime și plină de greșeli dogmatice. Iar din cauza faptului că ei foarte des își adaptează dogmele la mentalitățile contemporane și vremelnice au pierdut, la fel ca toate celelalte culte nerortodoxe, spiritul autentic creștinesc și dreapta înțelegere a Scripturii. Dar și renunțarea la multe tradiții și învățături propovăduite în Sfânta Scriptură reprezintă tot o pierdere uriașă pentru ele. Numai Biserica Ortodoxă se află în succesiune apostolică.
Studiind istoria Bisericii și comparând trăirea în diferitele culte ‒ fiindcă am mai umblat și pe la pocăiți o perioadă, la care problemele mai sus-pomenite sunt și mai mari decât la catolici, care însă și ei și-au deformat credința mai ales din cauza ereziei papismului ‒, am tras foarte repede concluzia că ceea ce am găsit în Ortodoxie nu se mai găsește în altă parte.
Odată eram prin Vâlcea, ca să-l vizităm pe Părintele Valerian de la Mănăstirea „Sfântul Filimon”, și ne-a zis că nu există nimic mai frumos pe pământul aceasta decât Ortodoxia. Pot să spun că am constatat și eu acest lucru. Din cauza aceasta, mă doare când văd că mulți români care s-au născut în această credință nu știu să o aprecieze, nu o cunosc în profunzime și o trăiesc doar într-un mod foarte superficial. Românii sunt, poate, unul dintre neamurile care dispun de cea mai mare bogăție spirituală și este mare păcat că multă lume nu vede acest lucru”, a mai zis el.
Thomas Sieber s-a botezat în 2019, chiar de Sfântul Andrei, la Mănăstirea Oașa. El s-a stabilit în România și dorește să devină profesor de religie. – via R3Media.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: