Un nou scuipat pe obrazul românilor din partea Ucrainei

Primarul ucrainean al orașului Tatarbunar, Andrii Glușcenko, a lăudat Răscoala din 1924, petrecută în localitatea pe care acum o păstorește, numind-o „moment glorios din istoria pământului nostru natal”.

Într-un mesaj publicat pe facebook, Primarul a lăudat acțiunea de-atunci, pusă la cale de URSS și a criticat România, despre care a spus că a dus „politici colonizatoare” în zonă.

Mai rău, Glușcenko a numit ocuparea Basarabiei de către URSS în 1940 drept „eliberare”, de „sub stăpânirea străină”. A României, se înțelege.

„Astăzi, pe 16 septembrie, marcăm cea de-a 99-a aniversare a unui moment tragic și, în același timp, glorios din istoria pământului nostru natal – Răscoala din Tatarbunar din anul 1924.

Ne apropiem de jubileul de 100 de ani al acestui eveniment memorabil, care va fi sărbătorit în anul următor. Generațiile actuale au cunoștințe despre curajoasele acțiuni ale compatrioților noștri împotriva colonizatorilor români de atunci doar din poveștile bunicilor lor, a părinților, din cărți și filme. Cu toate acestea, în conștiința locuitorilor din Tatarbunar există ferm adevărul că acum 99 de ani, în regiunea Tatarbunar, s-a luptat pentru libertate, muncă liberă și echitabilă, care a fost suprimată de către guvernul român reacționar.

Dorind să se unească cu întregul popor ucrainean, țăranii basarabeni au ieșit împotriva sclaviei și a nedreptății, a opresiunii sociale și naționale aduse de politica colonială a Regatului României. Atracția naturală de a-și administra propriile terenuri, de a-și construi case, de a planta grădini și de a-și crește copiii i-a îndemnat pe strămoșii noștri la o luptă deschisă și hotărâtă. Cu toate că răscoala a fost înăbușită cu greu, ea a pus bazele unei rezistențe puternice a popoarelor din Basarabia împotriva asupririi, care a durat până aproape de momentul eliberării în 1940, arătând puterea voinței locuitorilor noștri și hotărârea lor fermă de a se elibera de sub stăpânirea străină…..”, a scris primarul, citat de Bucpress.

În replică, Anatol Popescu, președintele Asociației Naţional-Culturale „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa, i-a cerut Primarului Glușcenko să-și ceară public scuze românilor și României.

„Îi solicităm primarului de Tatarbunar nici mai mult, nici mai puțin, să-și ceară scuze în mod public pentru ofensa adusă României și poporului român, instigare la ură interetnică, românofobie și propagandă comunistă, pro-sovietică și pro-rusă, în condițiile unui veritabil război de independență a Ucrainei față de rusia imperialistă, vremuri în care România sprijină pe toate căile statul ucrainean și găzduiește sute de mii de refugiați de război, inclusiv proveniți din orășelul Tatarbunar.

În acest context, o solicitare de opinie asupra diversiunii bolșevice, a veritabilului act terorist instigat, finanțat și desfășurat de URSS pe teritoriul Regatului României a fost expediată în această dimineață și către Institutul Ucrainean pentru Memoria Națională, conținând inclusiv solicitarea de demolare a monumentului participanților la rebeliunea bolșevică de la Tatarbunar, precum și interzicerea oricăror aniversări ale acestui incident regretabil, precum și a manifestărilor legate de înființarea RASS Moldovenești pe teritoriul Ucrainei”, a scris Anatol Popescu, conform Bucpress.

Gestul primarului ucrainean se înscrie în seria de gesturi jignitoare pe care Ucraina o face la adresa României în ultima vreme.

Recent, la București, președintele Zelenski a mulțumit mai multor țări pentru ajutorul acordat țării sale, dar nu și României.

Pe 27 august, Ucraina a mulțumit țărilor care au ajutat-o în războiul dus contra Rusiei, cu excepția României.

În noua formă a legii minorităților, Ucraina condiționează drepturile românilor de pe teritoriul său, în ciuda protestelor României.

Anul trecut, autoritățile ucrainene au ÎNLĂTURAT monumentul care atesta originea românească a orașului Cernăuți

Tatarbunar, o „operă” ruso-ucraineană, regizată de URSS

Răscoala de la Tatarbunar a fost un eveniment pus la cale de Uniunea Sovietică, prin care acest colos urmărea să ducă la declanșarea unei revoluții comuniste în Basarabia, urmând ca provincia să fie smulsă din trupul României. Majoritatea agitatorilor comuniști erau ruși și ucraineni (foto).

În cursul verii anului 1924, elemente bolșevice au reușit să treacă Nistrul fără să fie observate. Au atacat pichetele grănicerești, au intrat în sate unde i-au ucis pe jandarmii români, au jefuit pe țăranii înstăriți. Au răspândit materiale propagandistice în care denunțau prezența românească în Basarabia și chemau populația să sprijine proclamarea unei republici sovietice. Considerând că momentul le este prielnic, bolșevicii au hotărât ca revolta armată împotriva autorităților române să înceapă în sudul Basarabiei, la Tatar Bunar. Au ales această localitate pentru că aici locuiau numeroși țărani ruși și pescari lipoveni și boșevicii sperau în ajutorul lor. Conform planului elaborat de Comitetul revolutionar de la Odesa, la 12 septembrie 1924 un grup mare de bolșevici a trecut Nistrul și a ocupat satele de pe malul românesc. Apoi, în noaptea de 15/ 16 septembrie au atacat localitatea Tatar Bunar. Au tăiat firele telefonice și au omorat jandarmii români. Au instalat santinele la toate intrșrile și ieșirile localității, au arborat drapele roșii. Apoi au atacat pichetul grăniceresc. În satele ocupate, rebelii au creat instituții sovietice – comitete revoluționare, unități de miliția populară și Gărzi Roșii. I-au strâns pe locuitorii satelor și au anunțat începutul revoluției și alipirea Basarabiei la URSS. Unii țărani de naționalitate rusă, ucraineană, găgăuză s-au solidarizat cu bolșevicii. Acțiunea bolșevicilor nu a fost susținută de țăranii români și de coloniștii germani.

Pentru înăbușirea bolșevicilor, Guvernul României a trimis trupe de artilerie din Corpul III al Armatei Române și o unitate de marină (canoniera Ghiculescu). S-au dus lupte între grupurile bolșevice și armată. După câteva zile, bolșevicii au fost înfrânți. Au fost ucişi câteva sute de rebeli, aproapte cinci sute au fost arestați. O parte din revoluționari au reușit să fugă în URSS.