Un ofițer SRI din Constanța care a scris pe Facebook să se pună o bombă la institutul evreiesc Elie Wiesel, scos de sub urmărire penală și avansat în timpul anchetei
Un ofițer SRI care a fost reclamat de Institutul „Elie Wiesel”, în urmă cu trei ani, pentru mesaje instigatoare la ură, după ce a scris pe Facebook să pună cineva o bombă la „institutul acesta diavolesc”, a fost obligat să facă muncă în folosul comunității, fiind scos de sub urmărirea penală, notează Hotnews.ro.
Potrivit dosarului înregistrat pe portalul instanțelor de judecată, cel vizat este încadrat la U.M. 0764 Constanța. Unitatea este a SRI, mai notează jurnaliștii Hotnews.ro.
Plângerea a fost făcută la Parchet în aprilie 2016, iar în octombrie acest an tribunalul a decis scoaterea de sub urmărirea penală și obligația de a presta timp de 60 de zile muncă în folosul comunității, potrivit unei postări pe Facebook a Institutului „Elie Wiesel”.
Potrivit instituției, pe parcursul anchetei el a fost avansat de la sublocotenent la locotenent, iar „UM unde activează a transmis la parchet o caracterizare în care se susținea că ofiterul „s-a dovedit corect, sincer și demn de încredere și este un bun profesionist””
El distribuise pe Facebook un articol despre „Elie Wiesel” comentând „vă rog, mergeți unul și puneți o bombă la Institutul acesta diavolesc și împrăștiați cuibul de jidani ce colcăie acolo”.
Potrivit informațiilor HotNews.ro, la momentul postării el era angajat al MApN, fiind încadrat la SRI în vara acestui an.
Contactat de HotNews.ro, Alexandru Florian, directorul Institutului „Elie Wiesel”, a declarat că „este primul caz la care avem un rezultat”, în sensul că a fost „o formă de recunoaștere, dar nu penală” a unui mesaj antisemit.
El a precizat că dacă ofițerul face ceva cu iz penal, va ajunge direct la închisoare.
Alexandru Florian a precizat că, în cazul celorlalte dosare, acestea fie sunt în cercetare, fie au fost închise.
De asemenea, el a precizat că nu știe dacă unitatea militară aparține de SRI, arătând că a constatat că acesta e militar pentru că postase imagini îmbrăcat în uniformă militară.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: