Un om cat o armata: Vulturul Frontului de Est

Puntea cuirasatului Marat roia cu marinari. Deasupra lor, avionul Stuka pilotat de Rudel intrase in picaj. Srapnelul antiaerienelor il sufocau. Dar era prea tarziu.

De la nici 300 de metri lanseaza bomba care loveste in plin cuirasatul. Tragand de mansa cu putere pilotul german reuseste sa iasa din picaj la nici trei metri de apa, spre disperarea mitraliorului sau. Privind in urma vede nava sovietica cum spumega flacari si fum. In scurt timp se si scufunda.

Era doar inceputul pentru Hans Ulrich Rudel, care va deveni cel mai decorat militar al Germaniei din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Incepand cu invazia Poloniei si incheind cu prabusirea Berlinului, Rudel a efectuat 2.350 de misiuni in care a distrus peste 2.000 de tinte, de la vehicule blindate si de transport sau baterii de artilerie pana la nave de desant. Nu degeaba va fi numit Vulturul Frontului de Est.

Rudel a pilotat indeosebi aparate Junkers Ju 87, numite colocvial si Stuka. Ele erau avioane de bombardament in picaj cu doua locuri, unul pentru pilot si unul pentru mitralior, care s-au dovedit unele dintre armele de razboi emblematice pentru cel de-al Treilea Reich. Nu doar precizia lor remarcabila, dar si sunetul inspaimantator pe care il faceau cand intrau in picaj le-au transformat in mijloace excelente de teroare psihologica, iar in mainile unui pilot talentat ca Rudel deveneau o arma si mai redutabila.

Succesul sau s-a datorat nu in mica masura si curajului sau de-a dreptul nebunesc. Obisnuia sa intre in picaj de la distante mici si sa astepte pana in ultima secunda posibila inainte sa atace. De multe ori ridica aparatul si scapa la doar cativa metri de pamant.

Cu totul remarcabil, el nu a fost doborat niciodata in lupta de un alt avion, ci numai de antiaeriene, de nu mai putin de 32 de ori.

Lev Shestakov impotriva lui Hans Ulrich Rudel

Doar o singura data a fost cat pe ce sa fie pus la pamant de un pilot inamic si asta in timpul luptelor purtate pe Nistru spre sfarsitul razboiului.

Dupa o misiune de atac, un Lavochkin La-5 il surprinde si ii pica in spate. Incercand cu disperare sa scape, Rudel il duce prin viroage sa nu mai poata tinti, dar vanatorul sovietic nu se lasa. Gloantele trec razant pe deasupra carlingii pilotului german. Si mitraliorul sau se vede neputincios pentru ca arma i se blocase. Rudel dintr-odata coboara si il poarta apoi la doar cativa metri de pamant. Trage de avion violent in dreapta, iar inamicul incearca din rasputeri sa se tina in coada lui, dar la un moment dat se prabuseste.

Niciodata nu a aflat precis ce s-a intamplat. Poate ca lonjeroanele avionului inamic au cedat la un moment dat si din cauza asta a cazut, se gandea Rudel retrospectiv. Un lucru era cert. Un mesaj radio interceptat in urmatoarea seara reclama pierderea unui as sovietic, Erou al Uniunii Sovietice, Lev Shestakov. Rudel si-a dat seama ca tocmai inselase moartea, recunoscand ca intr-adevar fusese un excelent aviator.

Trucurile unei armate deznadajduite

Ceea ce nu a putut spune despre restul Vulturilor Rosii. In timpul luptelor, pilotii sovietici erau apostrofati pana si de propriii lor comandanti, scosi din minti de neputinta lor, in timp ce Rudel se amuza teribil de caraghioslacurile lor.

Nu de putine ori frecventele le erau inundate de racnetele sovieticilor intr-o incercare inutila de a-i face sa-si piarda cumpatul. Ba mai mult, in timpul misiunilor de atac, pe cand se indreptau spre obiectivele lor, Rudel si compania primeau ordine, intr-o germana uneori de invidiat, prin care li se spunea sa-si schimbe tintele si primeau coordonatele celor noi… care se aflau in interiorul liniilor germane.

Numai ca niciunul dintre siretlicurile folosite de sovietici nu au avut succes. Pilotii Stuka ramaneau in continuare un blestem pentru Armata Rosie. De pilda, in timpul unei misiuni ei surprind un convoi aparat de artileria antiaeriana si de tancuri si-si incep atacul. Dupa ce distrug armele antiaeriene se impart in grupuri si lovesc intreaga coloana de la un cap la altul, lasand in urma lor o devastare cumplita. Rudel asemuia drumul unui “sarpe de foc”.

Fapte de arme pe Frontul de Est

Notoriul pilot s-a remarcat de nenumarate ori. In timpul luptelor din Caucaz, gara Goitsch era aparata de un tren blindat ii ataca pe germanii care inaintau spre Tuapse. Dupa ce tragea cateva focuri se retragea intr-un tunel, evitand atacurile aviatorilor. Odata este luat prin surprindere si este lovit, dar scapa in barlogul sau si reapare la catva timp dupa aceea. Nervos, Rudel, daca nu a reusit sa distruga trenul, incearca urmatorul cel mai bun lucru si arunca in aer una dintre intrarile tunelului si-l blocheaza inauntru.

Cu o alta ocazie, in timpul unei actiuni de traversare a rusilor in timpul luptelor de la Kuban, aviatorii germani sunt trimisi sa atace portul Jeisk unde se aflau concentrate navele lor de desant si nu mai putin de 70 dintre ele sunt distruse doar de Rudel.

Nu-i de mirare ca tocmai el este ales sa testeze si noul Junkers Ju 87 Kanonenvogel, in primavara anului 1943. Desi era inarmat cu doua tunuri Bordkanone de 37 de mm, nu este multumit de cat de greu se manevra si mai ales de viteza redusa. Chiar si asa, pune la punct cateva tactici care diminuau aceste dezavantaje incat sa profite de puterea de foc extraordinara ce o confereau tunurile. Putere de foc folosita in special impotriva tancurilor sovietice.

Pe 28 martie 1944, se consemna ca pana atunci efectuase 1.800 de misiuni in care pulverizase 202 tancuri inamice. Numai in timpul Bataliei pentru Kursk el distrusese cateva zeci de tancuri ale Armatei Rosii, iar pana la sfarsitul razboiului bilantul sau se va ridica la 516.

Rudel este recompensat pe masura, primind mai multe decoratii decat oricare alt militar german. Ba mai mult, el ramane singurul recipient al Crucii de Cavaler cu Frunze de Stejar Aurii, Sabii si Diamante, pe care o primeste de la insusi Hitler.

Conducatorul german avea un deosebit respect pentru faptele de arme ale lui Rudel, dar in acelasi timp ii recunostea potentialul propagandistic. Ingrijorat de efectul asupra moralului militarilor daca el ar fi fost ucis, Rudel primeste chiar si interdictii de a mai zbura de la seful statului german. Insa, de fiecare data reuseste sa-l convinga pe Fuhrer sa-l lase in continuare sa zboare.

Marea evadare a lui Rudel

El n-a putut fi tinut prea departe de razboi si a continuat sa se puna in situatii riscante. Nu de putine ori si-a salvat camarazii doborati in spatele liniilor inamice. Insa, nu intotdeauna a avut succes si in cateva ocazii abia a scapat cu viata. De pilda, in timpul luptelor de pe Nistru, doi incepatori germani se prabusesc in teritoriul inamic, iar el nu pierde timpul si incearca sa-i scape. Dupa ce aterizeaza langa ei trenul de aterizare se cufunda in noroiul gros si nu mai poate decola.

Rudel, impreuna cu mitraliorul sau, Henschel, si cei doi tineri germani sunt apoi fugariti de sovietici kilometri intregi pana la Nistru. Henschel se ineaca in raul inghetat pe cand il treceau inot. Indurerat de pierderea prietenului sau, el continua neindoielnic tragandu-i pe ceilalti doi dupa el.

Inghetati pana la os, au fugit pana cand au dat de cativa soldati, care de la distanta pareau romani si le fac semn. Numai ca inima le-a stat in loc cand au vazut insemnele Armatei Rosii pe uniforma. Rudel nu a stat pe ganduri si o rupe iarasi la fuga. Este impuscat in umar, dar nu incape in mainile sovieticilor. Ceilalti doi sunt insa prinsi. Este ajutat de un taran roman si de ibovnica sa germana sa ajunga la Floresti, unde inca se mai aflau trupe ale Wehrmacht-ului.

In cele din urma se reintoarce la unitatea sa, dupa ce parcursese zeci de kilometri prin teritoriul inamic.

Infamul Rudel petrece in Romania o buna parte a anului 1944, potolindu-si intrucatva din resentimentele pe care le purta romanilor. Considera ca din cauza lasitatii lor Stalingradul a fost pierdut.

El isi aminteste ca “[…] pe Don, linia este detinuta de unitatile romane […]. Intr-o dimineata, dupa primirea unui raport de urgenta, aripa noastra decoleaza spre capul de pod de la Kletskaya […] Ce trupe sunt acelea care vin spre noi? Nu am parcurs nici jumatate din drum[…] sunt rusi? Nu. Romani. Unii dintre ei chiar isi arunca pustile ca sa fuga mai repede, o priveliste socanta, ne pregatim pentru ce era mai rau.

Zburam intreaga lungime a coloanei indreptandu-ne spre nord, acum am ajuns la pozitiile de artilerie ale aliatilor nostri. Tunurile sunt abandonate, nu distruse. Munitia lor sta langa ele. La ceva distanta de ele zarim si primele trupe sovietice. Ei gasesc pozitiile romanesti parasite. Noi atacam cu bombe si mitraliere, dar la ce folos cand nu exista nicio rezistenta la sol? […] La intoarcere ii observam iarasi pe romanii care fugeau, e bine pentru ei ca am ramas fara munitii pentru a opri aceasta lasa fuga.”

Chiar si asa, cat timp s-a aflat la noi in tara a fost imbunat de ospitalitatea romaneasca, pentru care a avut numai cuvinte de lauda. Ramanea insa vesnica problema a numarului mare de caini, care “hoinareau peste tot […] la fiecare colt si in fiecare piata.”

Zile de cumpana pentru Rudel

El inca se afla in Romania in timpul actului de la 23 august 1944 si este cu totul luat prin surprindere de capcana miseleasca intinsa germanilor “pentru care guvernul roman este de vina!”. Tinea speranta ca macar o parte a “armatei noastre galante” sa scape.

Insa lucrurile rele aveau sa se tina in lant pentru Rudel. In luptele date inspre sfarsitul razboiului o schija trece prin carlinga si ii sectioneaza piciorul drept. “Eu vreau sa traiesc. Eu iubesc viata. O simt in fiecare respiratie din adancul meu, in fiecare por al pielii, in fiecare fibra a corpului meu.”

Erau gandurile care-i treceau prin mintea-i naucita. Gadermann, mitraliorul, il dezmeticeste prin racnetele sale si-l face atent. Urletele lui il indrumau spre liniile prietene si se prabuseste in cele din urma intr-un camp, inainte de a-si pierde cunostinta.

Iese din coma pe cand se afla la un spital in Selow. Piciorul nu i-a putut fi salvat, dar inginerii ii construiesc “un mecanism ingenios ca o potcoava de diavol si cu ea pot sa zbor. E atasata sub articulatia genunchiului […]” numai ca la ” […] fiecare apasare pe ea, adica atunci cand trebuie sa lovesc pedala carmei de dreapta, pielea de la capatul ciotului, care se chinuia sa se vindece, este frecata pana la inflamare. Rana este deschisa din nou cu o violenta sangerare. Mai ales in luptele aeriene cand trebuie sa ma inclin mult spre dreapta, eu sunt jenat de rana si uneori mecanicul trebuie sa stearga carlinga de sangele stropit.”

Sfarsitul razboiului si fuga la americani

Dar nu mai avea sa lupte pentru mult timp. Traieste cu marea drama a sinuciderii lui Hitler, dar mai ales cu cea a capitularii neconditionate a Germaniei lui. Rudel, impreuna cu alti camarazi, se hotarasc atunci ca cea mai buna solutie ar fi ca ei sa zboare pana la liniile americane, sa nu incapa pe mainile sovieticilor.

Pilotii germani isi fac intrarea in mod spectaculos prabusindu-si avioanele pe pista unui aerodrom american, nevrand sa le predea americanilor aparatele in stare buna de functionare. De cum a aterizat, a deschis carlinga, iar un soldat ii vara un pistol in fata. Vazandu-i Frunzele de Stejar Aurii, s-a intins sa i le smulga, la care Rudel s-a tras inapoi si s-a inchis in cabina.

Interogatoriile si eliberarea lui Rudel din prizonierat

Niste ofiteri americani sosesc degraba si calmeaza spiritele. Rudel este luat si bandajat din cauza ranii de la picior ce sangera puternic. Este luat apoi la interogatoriu. Traducatorul intra si-l intreaba daca stie engleza, dar Rudel i-o taie imediat “Chiar daca pot vorbi engleza, noi suntem in Germania aici si vorbim numai germana. Spune-i comandantului tau ca suntem aripa Immelmann […].”

Si nu a fost prima oara cand i-a iritat pe americani. Este chemat la sediul Armatei a 9-a Aeriene la Erlangen, unde i se arata fotografii cu atrocitatile nazistilor din lagarele de concentrare.

Rudel a negat ca ar fi stiut de existenta unor astfel de lagare si adauga: “Daca aceste excese au fost comise sunt regretabile si vrednice de dispret, iar cei care le-au infaptuit trebuie pedepsiti. Le arat totusi ca astfel de cruzimi nu au fost intreprinse doar de poporul nostru, dar de toate popoarele, in toate epocile. Le amintesc de Razboiul Burilor. Asa ca aceste excese ar trebui judecate in functie de acelasi criteriu.

Nu-mi pot imagina ca acele mormane de cadavre infatisate in fotografii sunt facute in lagare de concentrare. Le spun ca noi am vazut asemenea lucruri, nu in poze, ci in realitate, dupa atacurile aeriene impotriva Dresdei si Hamburgului si in alte orase cand bombardierele Aliate […] le-au coplesit […] cu bombe […] si nenumarate femei si nenumarati copii au fost masacrati. Si ii asigur pe acesti domni ca daca ei sunt interesati de atrocitati o sa gaseasca dovezi abundente […] printre Aliatii lor Estici”. Unul dintre americani nu s-a putut stapani si murmura “Ofiter nazist tipic”.

In timpul noptii majoritatea lucrurilor lui Rudel sunt furate, pana si piciorul lui de lemn, care este recuperat de sub patul unuia dintre soldatii americani. El nu a putut suporta o astfel de insulta si cu greu a fost convins sa coopereze in continuare cu autoritatile americane.

Urmeaza apoi luni intregi pe care si le petrece in diferite tabere pentru prizonieri pana cand este eliberat in 1946. Pe cand se afla in Marea Britanie, Rudel isi aminteste de un capitan englez care ii vede Frunzele de Stejar Aurii si cu groaza aproape ii spune “Cate vieti oare a putut costa?”.

Moare in 18 decembrie in 1982 in Rosenheim, Bavaria. De Laurentiu Dologa – Ziare.com