ȘTIRI BUZAU

Un POLITIST da haina de om al legii pe cea de GUNOIER

gunoi

Poliția buzoiană se curăță încet-încet de găinari ascunși sub haina de om al legii. Cel mai bun exemplu este cel al ofițerului de Poliție Valeriu Iamandi, devenit cunoscut opiniei publice după ce a fost prins la furat plasă din gardul unei societăți come­rciale de la Spătaru. La începutul acestei luni, Valerică Iamandi, care între timp a fost dat afară din Poliție din cauza gravelor probleme cu legea, a fost condamnat la 1 an și 7 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe termen de supraveghere de 2 ani, pentru divulgare de informații cu regim secret sau nepublice și favorizarea făptuitorului.

Pe parcursul termenului de supraveghere, Iamandi va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul SC URBIS SERV SRL BUZĂU sau RER ECOLOGIC SERVICE SA BUZĂU, pe o perioadă de 60 de zile. Sentința a fost pronunțată la Tribunalul Buzău înt-un dosar în care Valeriu Iamandi a fost trimis în judecată anul trecut, înainte să fie prins la furat plasă de gard. Decizia nu este definitivă și a fost deja atacată cu apel deinculpat.

Valeriu Iamandi a creat probleme încă de la încadrarea la Inspectoratul de Poliție al Județului Buzău și a dovedit că nu are vreo legătură cu statutul de polițist. De la începutul activității sale de om al legii, Iamandi a călcat strâmb, astfel că a fost mutat de pe un post pe altul, până când colegi ai săi l-au prins în flagrant la Spătaru în timp ce sustrăgea plasă metalică din gardul unei societăți comerciale. Fapta a fost picătura care a umplut paharul. Inspectorul principal Valeriu Iamandi a fost cercetat de procurori, însă, potrivit unor surse, ar fi dat-o la pace cu proprietarul păgubit și ar fi scăpat de dosar. Însă, la sfârșitul lunii iunie, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău au cerut la Judecătoria Buzău ,,luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale a foarfecii de tăiat sârmă, tip «gură de lup», aparținând «suspectului» Valeriu Iamandi și aflată la Ca­mera de Corpuri Delicte a I.P.J. Buzău“.

La vârful IPJ, abaterile repetate ale polițistului nu prea au fost văzute cu ochi buni. A fost mutat dintr-un post în altul, doar-doar ofițerul se va potoli. De pildă, Valerică Iamandi a fost o vreme la IPJ, apoi la Poliția Municipală Buzău, de unde a fost detașat la Poliția Municipală Râmnicu Sărat și sfătuit să se liniștească. Nu a făcut-o, iar superiorii săi au propus Consi­liului de Disciplină excluderea lui din Poliție. Ceea ce s-a și întâmplat. Dosarul de divulgare de informații secrete a fost motivul pentru care Iamandi a fost dat afară din sistem.

Iamandi a fost anchetat pentru divulgarea de informații secrete din dosarele instrumentate de el și colegii săi. Aflat în colimator, Iamandi a fost dibuit că-i spunea unui infractor investigat de Poliție date despre mersul anchetei și-l învăța cum să facă astfel încât să iasă basma curată. De altfel, își făcuse un obicei din a divulga date secrete din dosare. Așa că a fost mutat de pe un post pe altul,timp în care i-a fost monitorizată atent activitatea. Când s-au strâns suficiente date, a fost dat pe mâna procurorilor. (sursa: Opinia Buzau)

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.