UMOR

Un român care s-a tâmpit urmărind Antena3 dă postul în judecată!

Vasile Maftei, dăcât 33 de ani, s-a hotărât să acţioneze în instanţă Antena 3, deoarece l-ar fi îndobitocit. În acest sens, omul prezintă dovezi medicale groase cât volumul doi din Fraţii Karamazov, multe purtând semnătura doctorului Mencinicopschi, căci se zăresc urmele de cătuşe.

Domnul Maftei declarat, de-abia silabisind de pe o foaie de hârtie (şi-a cerut scuze, mărturisind că, în afara propriului nume şi a unei părţi din adresă, a ajuns să uite tot ) : „Sunt şofer pe camion şi, din când în când, firma ne face testări psihologice. Dacă la un moment dat aveam un IQ de 105, acum, după doi ani petrecuţi cu Antena 3, de-abia am obţinut 55, cu toate că m-au lăsat să copiez. Desigur că am fost concediat, căci le-am zis că o voce mi-a şoptit să nu acord prioritate în sensul giratoriu. Disperat, m-am dus la un medic psihiatru (de fapt, m-a dus soţia, căci eu nu mai sunt în stare să deosebesc un spital de psihiatrie nici de o fermă de creştere a porcilor). Acesta mi-a spus că nu mai e nimic de făcut, întrucât creierul meu a ajuns mai mic decât cel al unui purtător de cuvânt sau subsecretar de stat.”

Efortul intelectual pe care l-a făcut stând de vorbă cu noi îl epuizase pe bietul om. Am continuat interviul seara, după ce s-a odihnit dormind câteva ore.

„Da, da, da, a bâiguit el cu o privire tulbure, din care licărirea divină ori lipsea cu desăvârşire, ori se ascunsese foarte bine, da, i-am dat în judecată. Dar, ca să vă imaginaţi gradul de idioţenie la care am ajuns, l-am angajat ca avocat pe Pavel Abraham.”

Şi a incheiat sărmănul, căutând cerul cu ochii îndreptaţi în jos: „Doamne, de ce nu i-ai dat unui păcătos ca mine să ducă o povară mai uşoară, ca, de exemplu, demenţa precoce sau oligofrenia?!”

Bineînţeles, domnul Maftei ar fi putut să se pensioneze pe caz de boală, dar prostia dobândită după ani de Sinteza Zilei l-a facut ca, în loc să dea şpaga medicului, să o ofere altui pacient ce aştepta la la coada comisiei.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.