Un TIGAN bate clujenii la intamplare pana-i baga in spital si este lasat liber pe strazi
“E sufletist, e un baiat care se daruieste sa faca sport, insa anturajul celor mai mari l-au atras in astfel de activitati. De la parinti pleaca toate problemele. De curand, tatal lui nu l-a lasat sa plece la pregatirile cu lotul national derulate la Braila. E un minor atras in tot soiul de anturaje care nu ii fac bine”, au aratat acestea.
Macingo, sau Mike Tyson de Romania, a trecut astazi proba cantarului la Campionatul National de Box, care se deruleaza la Cluj-Napoca. El s-a incadrat in categoria de 60 de kilograme. Contactat telefonic, presedintele Clubului Sportiv “Vointa”, unde e legitimat tanarul boxer, spune ca dupa incheierea Campionatului – si daca va iesi campion national – Macingo va fi suspendat.
“Daca nu se pune la punct, il voi suspenda chiar daca va iesi campion national. El e un talent, e cel mai bun din categoria lui din tara. Si om matur aluneca si o ia pe o panta gresita, insa cu atat mai mult un adolescent. A mai avut derapaje o data, insa nu au fost grave. Mai incerc o data cu el si dupa aceea iau mana de pe tot”, a declarat, pentru Ziar de Cluj, presedintele Clubului Sportiv Vointa, Emil Caprar.
Situatia sportivului este cu atat mai grava, cu cat, spun specialistii, si-a ales prost modelele. Pe de alta parte, Clubul Vointa desi are un palmares bogat si face performanta, nu isi permite sa angajeze un psiholog care sa ii indrume pe copii.
“Nu ne putem permite sa angajam un psiholog la club. Multe cluburi isi permit, noi nu suntem asa. Avem rezultate, insa nu avem un buget care sa ne permita”, a continuat Caprar.
Codul Penal incurajeaza agresiunile Victimele lui Macingo au nevoie de aproape doua luni de spitalizare, adica 50 de zile, dupa cum sustin politistii care au anchetat cazul. Cu toate acestea, dispozitiile din noul Cod Penal sunt favorabile agresorilor, cu atat mai mult cu cat e vorba de minori. Pe 28 februarie, un barbat a reclamat la Politia Cluj ca, din senin, a fost lovit de catre un tanar in zona fetei, suferind o dubla fractura de mandibula. In ciuda probelor adunate de politistii clujeni, procurorul Marius Pantea Calin, de la Parchetul de pe langa Judecatoria Cluj Napoca, a dispus ca Alexandru Macingo si prietenii lui sa fie cercetati in stare de libertate, scrie evz.ro. Potrivit avocatilor specializati in Drept Penal, nici adultii care comit agresiuni nu patesc nimic daca victimele nu necesita peste 90 de zile de spitalizare. Cu atat mai mult, noul Cod Penal stipuleaza favorizarea minorilor in sensul ca tinerii au sansa sa fie reabilitati. Scoala de corectie ramane, insa, ultima varianta aplicata. Desi poate fi considerat pericol public, procurorii care au anchetat cazul au dispus cercetarea in libertate a lui Macingo.
“Fapta se incadreaza la loviri si alte violente. In general nu se aresteaza nici daca e vorba de adulti care comit asemenea fapte. Problema de retinere se poate dispune cand e vorba de peste 90 de zile de spitalizare, sau loviri cu consecinte grave. Minorilor nu li se impun sanctiuni”, a explicat avocatul Sergiu Bogdan, profesor de Drept Penal.
Pe de alta parte, in mod ironic, tocmai pentru ca e sportiv de performanta, campion la box, Macingo ar putea fi iertat cu totul.
“Nu consituie un element de agravare faptul ca e sportiv, boxer. Stie sa loveasca mai bine, da, dar asta nu se justifica juridic, doar in sens invers. Daca e campion national, meritul social e in favoarea sa”, a continuat Bogdan.
“Isi cauta modele” Specialistii psihologi din Cluj-Napoca \spun ca desi mediul poate sa constituie o cauza a refularilor, modelele alese sunt de vina pentru astfel de derapaje. Tyson de Romania s-a inspirat dintr-un joc American, “The Knock-out game” in care, din distractie, tinerii pun la pamant trecatorii dintr-un singur pumn aplicat la nivelul fetei.
“E o combinare intre nevoia adolescentului de a se ghida dupa modele si continutul acestor modele”, a punctat psihologul clujean Daniel David.
Mintea adolescentilor se ghideaza dupa modele, subliniaza psihologul, iar adolescentii isi cauta recunoasterea la nivel social dupa popularitatea unor filmulete.
“E o miscare foarte raspandita international (The Knock-out game – n.r.). Nu ma mira ca incepe sa prinda si la adolescentii din Romania. In scoli, in loc ca psihologii sa observe ca exista tendinta aceasta si sa se faca o consiliere fie la orele de dirigentie, pentru ca elevii sa sa inteleaga ca iti afecteaza viata o consecinta a aplicarii unui astfel de model. Cred ca scoala trebuia sa ii pregateasca pe elevi si sa le ofere ore de consiliere si orientare”, a subliniat David.
Alexandru Macingo este elev la Grupul Scolar “Alexandru Borza” din Cluj-Napoca. Sursa: Ziar de Cluj
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
- “Ziua Internationala a Tiganilor” marcata in judetul Timis
- Dorin Cioaba si-a inregistrat partidul de Ziua Internationala a Tiganilor – VIDEO
Si daca il suspenda ce rezolva trebuie alta pedeapsa…
Toleranta Zero
trimis la brutarie…
Sa fiu numit extremist,rasist etc. cine ma obliga sa ii tolerez?Colegii mei de liceu asculta muzica tiganeasca o muzica plina de violenta care influenteaza negativ generatia mea…Intoarcerea la nationalism este singura solutie.Ce au facut ei(furt,viol,trafic,incultura,) ca eu sa ii tolerez dupa parerea mea a tolera inseamna a accepta ceva anormal