Un ţigan de 16 ani din România se află în comă după ce a fost linşat de mai multe persoane în Franţa
„Un grup de persoane a venit să-l caute în această tabără şi l-a luat pe tigan cu forţa”, a declarat o sursă din cadrul poliţiei. Minorul a fost sechestrat într-o pivniţă, unde agresorii l-au bătut cu brutalitate, relatează site-ul revistei franceze Le Nouvel Observateur, citat de Mediafax.
„Aproximativ 12 persoane” ar fi participat la această lişare, potrivit unei surse apropiate cazului. Mama minorului este cea care a sesizat poliţia. Tânărul tigan a fost găsit vineri seara, inconştient, abandonat într-un cărucior de la un supermarket, potrivit unei surse din cadrul poliţiei. Nicio persoană nu era arestată până luni seara în acest caz, potrivit Le Nouvel Observateur.
Grav rănit, minorul a fost internat la Spitalul Lariboisière de la Paris, unde se afla într-o stare critică de luni. „Prognosticul său vital este rezervat. Este în comă”, a precizat o sursă judiciară. Ttiganull, în vârstă de 16 ani, trăia împreună cu stolul şi alţi tigani într-o casă părăsită, la marginea drumului naţional numărul unu, în dreptul cartierului Cité des Poètes, la Pierrefitte-sur-Seine.
Potrivit unei surse judiciare, tânărul tigan era cunoscut pentru comiterea unor furturi. El a fost arestat în mai multe rânduri, începând din iunie, a declarat primarul Pierrefitte-sur-Seine Michel Fourcade. Primarul socialist a declarat că mai multe maşini au fost sparte în ultimele săptămâni în Cité des Poètes, alimentând resentimentele locuitorilor faţă de tigani, pe care-i acuză că sunt autorii acestor furturi.
Adolescentul trăia împreună cu alţi aproximativ 200 de tigani originari din România într-o casă, care a fost însă abandonată după acest incident.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
Acesta este un exemplu BUN despre cum ar trebui integrati tiganii intr-o societate.