NATIONALSTIRI

Un tren plecat din Bucureşti, cu 100 de călători la bord, a luat foc în Teleorman

Un tren cu 100 de călători la bord, care a plecat de la Bucureşti în direcţia Târgu Jiu, a luat foc în câmp, marţi, pe raza judeţului Teleorman.

Trenul avea în componenţă cinci vagoane, iar incendiul, izbucnit în momentul în care trenul se apropia de staţia Măldăeni, a afectat ultimele două vagoane.

Conform reprezentanţilor INFOTRAFIC, călătorii din vagoanele afectate de incendiu au fost mutaţi în celelalte vagoane, iar vagoanele cuprinse de flăcări au fost decuplate de celelalte.

Din fericire, nu au existat victime. Chiar şi aşa, la faţa locului au fost trimise mai multe ambulanţe în special dinspre Alexandria.

Pompierii intervin la faţa locului pentru lichidarea incendiului, iar circulaţia feroviară este blocată în zonă.

Trenul plecase din Bucureşti în jurul orei 16.25 şi ar fi trebuit să ajungă la Târgu Jiu la ora 21.31.

Deocamdată nu se ştie motivul care a dus la producerea incendiului.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.