Un TURC beat a distrus cu masina poarta unui parc din Buzau – VIDEO
Accident spectaculos, seara trecută, pe principalul bulevard din oraşul Buzău.
Autoturismul condus de un tânăr de cetăţenie turcă nu a mai putut fi stăpânit, din cauza vitezei şi a lipsei de experienţă în conducere, şi, în capătul arterei, a intrat în porţile celui mai mare parc al oraşului – Crângul- oprindu-se apoi într-un stâlp de iluminat public.
“Din primele cercetări efectuate a rezultat că un tânăr de 19 ani din judeţul Argeş, care conducea un autoturism pe bulevardul Nicolae Bălcescu, către bulevardul Nicolae Averescu, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a intrat cu maşina în poarta Crângului.” a declarat agentul principal Anca Bratosin, ofiţer de presă la IPJ Buzău, în legătură cu dinamica după care s-a produs accidentul.
Şoferul este un tânăr de 19 ani care avea permis de conducere de numai o lună şi, în plus, consumase alcool înainte de a urca la volan. Ca prin minune, după ce a lovit stâlpii de protecţie de lângă trotuar şi poarta din fier forjat, înaltă de circa 3 metri, bărbatul a scăpat teafăr din toată întâmplarea. Nu va scăpa de rigorile legii căci s-a stabilit că el consumase alcool înainte de a urca la volan.
Societatea Urbis Serv, administrator al Parcului Crâng, îşi va recupera paguba de la firma de asigurări: “ Împotriva tânărului a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu 15 puncte-amendă (n.r. 1275 RON) şi reţinerea permisului de conducere pentru 90 de zile. Tânărul obţinuse permisul de conducere în luna februarie a acestui an, iar în urma testării cu aparatul Drager a rezultat o concentraţie alcoolică de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii au înaintat documentele necesare Primăriei municipiului Buzău, în vederea recuperării pagubei” a mai afirmat reprezentantul Poliţiei buzoiene.
Şoferul turc se afla în vizită la Buzău şi luase maşina gazdei la o plimbare, fără să ceară acordul proprietarului pentru a urca la volan.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: