MEDICAL

Undă de șoc în toată Europa! Anunțul venit de la OMS

Noua tulpină a coronavirusului descoperită în Marea Britanie a început deja să se răzpândească în colțurile lumii. Deși mai multe țări europene au impus restricții, UE ia în calcul ca noua tulpină să treacă de granițele Marii Britanii.

Duminică, 20 decembrie, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Agenția Europeană a Bolilor le-au cerut membrilor să își consolideze controalele pentru a combate răspândirea noii variante a coronavirusului care circulă în Regatul Unit, în special prin îmbunătățirea capacități de detectare a tulpinilor, scrie Le Figaro.

„În toată Europa, unde transmisia este mare și extinsă, țările trebuie să își consolideze procedurile de control și prevenire”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al OMS în Europa.

Agenția Europeană de Control al Bolilor (ECDC), care include aproximativ treizeci de țări, inclusiv membri ai UE și Regatul Unit, „nu a exclus” ipoteza că noua varianta circulă şi în afara teritoriului britanic.

Cum acționează noua tulpină
Denumită „VUI 202012/0” (pentru „Variant Under Investigation”, o versiune în curs de investigaţie), noua tulpină include mai multe mutații și, potrivit primelor evaluări, va duce la o contagiozitate crescută a noului coronavirus. Potrivit OMS și ECDC, o mână de cazuri au fost deja raportate în afara teritoriului britanic: în Danemarca (9), precum și un caz în Olanda și unul în Australia.

„Majoritatea țărilor din Uniunea Europeană secvenționează virusul într-o proporție mult mai mică decât în ​​Regatul Unit, astfel încât o circulație în curs în afara Regatului Unit nu poate fi exclusă”, observă ECDC într-o primă nota de evaluare a riscurilor.

„Persoanele cu o legătură epidemologică cu cazuri purtătoare a noii variante sau care au călătorit în zone infectate trebuie identificate imediat”, a punctat agenția europeană, chemând „la testarea, izolarea și monitorizarea contactele lor”.

Virușii suferă permanent mutaţii și de cele mai multe ori fără consecințe, dar unele pot fi problematice, potrivit oamenilor de știință.

Înainte de a afla mai multe despre riscurile reale pe care le prezintă varianta, OMS a recomandat duminică membrilor săi din întreaga lume să își mărească capacitățile de secvențiere a virusului pentru a identifica mai bine cazurile cu mutația britanică.

Totuşi, nu există „nicio dovadă a unei modificări a severității bolii”, deși acest aspect este în curs de cercetare.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.