ANALIZEFOCUS 14

Unde sunt cele 20 de miliarde de euro împrumutatate de tandemul Băsescu-Boc?!

UNDE A DISPĂRUT ÎMPRUMUTUL CELOR 20 DE MILIARDE DE EURO DE LA F.M.I. ŞI BANCA MONDIALĂ?! A FOST DAT ISRAELULUI CA „DESPĂGUBIRI DE HOLOCAUST”?

Unde sunt cele 20 de miliarde de €uroi?!

Trebuie reținut că, așa cum am relevat în cartea mea (Nota redacției „Justițiarul”: este vorba de cartea „HOLOCAUSTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ”) și cum am repetat, ulterior, în unele articole, ca să fie mai bine cunoscută ideea, netrebnicul șef-rabin Moses Rosen a impus să se scrie pe menora de la sinagoga „Coral“, de pe strada „Sfânta Vineri“, că România „ar fi ucis 400.000” de evrei, în vremea celui de-Al Doilea Război Mondial, pe cînd, nu demult, președintele Israelului, Shimon Peres, mulțumea României că salvase 400.000 de evrei!

În interviul luat de Mihai Gâdea lui Benjamin Netanyahu, difuzat recent, premierul izraelian a amintit și el de cei 400.000 de jidani din România imigrați în Israel.

Un ghid turistic britanic anunța, prin 2015, că, înainte de Al Doilea Război Mondial, în România trăiau 750.000 de evrei. Ca atare, cei 400.000 de evrei „uciși”, după socoteala porcului Moses Rosen și cei 400.000 de evrei care au făcut alia (au imigrat) în Israel ai premierului Shimon Peres însumează 800.000 de indivizi – cu 50.000 mai mulți decît existaseră aici înainte de Al Doilea Război Mondial!

Dar Moses Rosen – care sabotase apariția volumului al IX-lea al Operelor lui Mihai Eminescu – pretinsese, înainte să plece în Iad, cîte 50.000 de euroi pe cap de evreu „ucis” – adică 20 de miliarde de euroi – ca „despăgubire de holocaust”, incluzîndu-i și pe cei 50.000 de evrei „uciși”, care ies în plus la socoteală; Moses Rosen își număra supușii enoriași ca polițaiul Pristanda steagurile.

Deși președintele Traian Băsescu declarase că România nu are nevoie de un nou împrumut internațional de valută, totuși, în 2009, s-a răzgîndit brusc și a aranjat, repejor, un împrumut taman de 20 de miliarde de euro [1] de la F.M.I. și Banca Mondială.

Ca să vezi „coincidență”: Băsescu a cerut un împrumut egal cu „despăgubirea de Holocaust“ pretinsă de escrocul șef-rabin Moses Rosen! Dar imediat, în 2010, regimul BUBA (Băsescu-Udrea-Boc-Anastase) a redus drastic salariile și pensiile, pe motiv că „nu sunt bani”.

Dar unde s-au dus cele 20 de miliarde de euro?!

În România NU sunt nicăieri!

Guvernul Tudose-Iohannis, ca și Guvernul Boc-Băsescu, se văita iarăși că nu sunt bani de pensii și salarii, iar nociva alianță P.S.D.-ALDE pertractează, acum, înfeudarea României cu alt împrumut, deși cele 20 de miliarde nu au fost folosite în interesul României!

La fel, guvernul Vioricăi Dăncilă dă din colț în colț, iar ministreasa Olguța Vasilescu vîntură ideea că promisiunea creșterii pensiilor și salariilor nu va fi îndeplinită, fiindcă nu sunt bani pentru mărirea acestora de la 1 ianuarie 2019!

Diverse o.n.g.-uri antiromânești organizează la periferie, discret, manifestații „spontane” în centrul Capitalei pe niște teme minore, la care participă tot felul de „tineri frumoși și liberi” (tfl-iști), dar care nu sunt decît niște „idioți utili” spălați pe creier.

Dar de ce acești „tineri frumoși și liberi” nu organizează o manifestație non-stop în care să ceară să se arate unde s-au dosit cele 20 de miliarde de €uro?!

De ce întregul popor român nu cere să afle urma dispariției acestor 20 de miliarde de euro?!

Chiar a fost prostit poporul cu televizorul?!

A fost drogat poporul cu știri false, cu telenovele, cu emisiuni de entertainment?!

Guvernul actual trebuie somat să arate unde au dispărut cele 20 de miliarde de euro! În mod evident, în economia României nu au intrat, fiindcă nu a apărut nici o îmbunătățire a ei chiar dacă statistica guvernamentală debitează „petardisme“ cu care să dezinformeze poporul drogat cu gunoaie de „știri“ și cu filme de divertisment!

Dimpotrivă, a continuat distrugerea țării: s-au închis multe spitale, și mai multe școli – iar o școală în minus înseamnă o pușcărie în plus“, spunea pedagogul american John Dewey; s-a continuat distrugerea industriei, a agriculturii; sistemul financiar-bancar, încăput, și el, pe mîna evreilor; s-a continuat în mod accelerat vînzarea către evrei a pămîntului, a bogățiilor solului și subsolului: avatarul legii offshore este un exemplu clasic de trădare [2]; peste 1.300 de întreprinderi au fost demontate și vîndute ca fier vechi – deși, de exemplu, la Combinatul SIDERCA, din Călărași, unele utilaje erau cu vaselină în ambalajele lor originale; crește numărul locuințelor confiscate de bănci (toate jidănești) de la românii aduși „în sapă de lemn“ de politica antiromânească a guvernanților post-decembriști; morbiditatea generală a crescut; mortalitatea infantilă a crescut, natalitatea a scăzut, iar „România a devenit groapa de gunoi etnic a Europei” [3], groapa de gunoi industrial și piața de desfacere a mărfurilor europene de cea mai proastă calitate.

Și, bomboana pe coliva României, românii – în proporție de peste patru milioane dintre cei mai buni români sub aspectul pregătirii profesionale, intelectuale și morale – au emigrat, ceea ce constituie cea mai mare migrație din Istoria Universală în timp de pace, adică un dezastru pentru orice popor (se exclud, din comparație, popoarele-sub-continent: chinezii și indienii, care numără, fiecare în parte, peste un miliard de oameni!), cu atît mai grav pentru poporul român, care nu este așa numeros, chiar dacă este al șaptelea din Europa, dar este în continuă îmbătrînire!

Deci, să ne întrebăm încă o dată, unde sunt cele 20 de miliarde de euro, taman cît ceruse porcul de șef-rabin Moses Rosen?!

Am arătat în volumul întîi al cărții HOLOCAUSTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ și în cîteva articole: au fost date Israelului ca „despăgubiri de holocaust”!

Dar, întrucît economia României este „la pămînt” și nu mai producem mărfuri pe care să le vindem și să ne plătim datoriile, cele 20 de miliarde de euro DATE ISRAELULUI, ca despăgubire pentru pretinsul „holocaust” pe care România nu l-a comis, reprezintă genocidul contra poporului român – crimă imprescriptibilă [4], căci acest „împrumut“ făcut cadou Israelului constituie cauza exterminării poporului român!

România plătește anual, acum, 1,5 miliarde de euro numai ca dobînzi pentru cele 20 de miliarde de euro. Recent s-a vorbit laudativ de cele 10 miliarde de euro care vor fi încasate pentru grîul recoltat în această vară – fiindcă am redevenit „grînarul Europei”, surclasînd Franța –, dar s-a trecut sub tăcere faptul că firmele care au recoltat acest grîu sunt, aproape în totalitate, străine și, deci, profiturile încasate prin exportarea grîului va intra în conturile lor, nu vor reveni României! Marile recolte de grîu și porumb din acest an vor fi tot atît de mari pierderi pentru țară și pentru români, care au trudit pe aceste tarlale ca niște sclavi, pentru o leafă de mizerie!

La acestea se adaugă denigrarea continuă a României prin acuza de holocaust, întreținută de impostorul Alexandru Florian – „director general” al I.N.S.H.R.-„E.W.” –, comemorarea cu mare fast oficial a „Zilei Holocaustului“ și, cel mai recent, pupăncurismul 3 antenist etalat de Mihai Gâdea în interviul cu „marele om planetar” Benjamin Netanyahu.

Benjamin Netanyahu, ca unul care are pregătire de antiterorist, este, ipse facto, și terorist – ba încă în mai mare măsură decît un terorist.

Un antiterorist se deosebește de un terorist prin cîteva calități esențiale, care îl fac să îi fie net superior teroristului: antiteroristul este 1) un militar care activează în armata (poliția, jandarmeria) unui stat; 2) beneficiază de o instruire permanentă, de înalt nivel și foarte eficientă, în școli și poligoane militare moderne; 3) este dotat cu armament și logistică de ultimă oră; 4) acționează sub necesitatea respectării necondiționate a jurămîntului militar; 5) face parte din trupele de „elită”, care acționează pentru „rațiuni de stat”, așa cum s-a subliniat și în documentarul biografic despre Netanyahu etalat înaintea interviului!

Teroristul este un mercenar sau un voluntar al unei organizații neguvernamentale, deci e net inferior prin instrucția și armamentul din dotare, și este superior antiteroristului doar prin motivarea politico-morală: acționează în baza necesității de supraviețuire a unei etnii supusă exterminării – cum e cazul palestinienilor!

De fapt, toți președinții și miniștrii importanți ai Israelului – David Ben Gurion, Menahem Begin, Ariel Sharon, Moshe Dayan, Shimon Peres, Yigal Aron ş.a. – au fost teroriști [5], fiindcă au condus organizații paramilitare teroriste – Irgun, Haganah, Stern, Palmak etc. –, care au comis crime contra Marii Britanii în vremea cît aceasta a deținut mandatul asupra Palestinei și, apoi, contra palestinienilor, pe care îi măcelăresc din 1948 și pînă acum [6], iar pe cei pe care nu i-au ucis încă, îi îngrădesc cu ziduri înalte de 10-15 m.

Pe lângă exterminarea „teroriştilor” palestinieni sinucigaşi şi a rudelor apropiate ale acestora (exact ca în indicaţiile Vechiului Testament!), armata izraeliană a distrus toate genurile de arhive ale Autorităţii Naţionale Palestiniene: foile matricole ale elevilor, evidenţa populaţiei, evidenţele cadastrale, fişele autovehiculelor, documentele poliţiei (inclusiv cele de urmărire a infractorilor) [7] etc.

Prin aceasta, Israelul nu mai urmărea să-i distrugă garda „teroristă“ a lui Arafat – instruită în România cu acceptul Israelului! –, ci toate dovezile existenţei poporului palestinian, consecvent politicii instituite în 1948, odată cu înfiinţarea statului Israel: anume că palestinienii, cum „decretase“ Golda Meir, „nici nu există!” Or, aceasta înseamnă continuarea genocidului practicat în toată istoria statului Israel, lungă de doar 70 de ani; aceasta înseamnă că statul Israel, în întregimea sa, este criminal de război în toată istoria sa [8].

Statul Israel a dat, recent, o lege care îi exclude pe palestinieni ca minoritate națională: adică, altfel spus, palestinienii „nu există”, cum indicase Gerda Meir, care chiar semăna cu temnicera Gerda de la Auschwitz!

Dar despre toate aceste agresiuni axiologice ale evreilor contra României cei patru circumciși la creier din emisiunea X-PRESS, din 5 martie 2017, a ambuscatului Sabin Borcan/Orcan nu vorbesc și sunt trecute sub tăcere și de toate mass media jidănite!

Între timp, jidanul execrabil Alexandru Florian „și-a extins” plîngerea penală, depusă în 3 aprilie 2014, ca să includă studiul HOLOCAUSTUL-GOGORIȚA DIABOLICĂ și broșura SABIN ORCAN $UPORTЄR, pe care subinspectorul Radu Anghel, polițistul care mă anchetează, le citește de zor [9], dar pe care Oprică-Florin Cîrciumaru, actualul procuror de caz, nu le citește: îi este suficient că preia cu copy paste clișeele propagandistice holocau$ti$te din textul reclamației ticălosului de Alexandru Florian.

Să sperăm să după debarcarea ilegalistului procuror general al României, Augustin Lazăr – despre care am mai scris în acest serial [10], dar și zilele trecute, în articolul „Augustin Lazăr trebuie închis, nu demis” [11] – va veni și rîndul procurorilor incorecți care dau cu copy paste, cum a făcut tot timpul adjunctul său secund Dimitrie Bogdan Licu-Plagiatoru’ și, desigur, ca parchetarul de la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Sectorului 2, Oprică-Florin Cîrciumaru, care mă anchetează acum, la comanda lui Dimitrie Bogdan Licu (vedeți ordonanța dată de porcurorul de caz aici)

Culmea Ju$tițiЄi este că, în articolul citat mai sus, eu cerusem ca porcurorul (Rodica Brătulescu dixit) Augustin Lazăr să fie băgat la gherlă pentru că nu l-a demis pe porcurorul prim-adjunct al său, Dimitrie Bogdan Licu- Plagiatoru’, pentru că este un nărăvit plagiator, demascat în mass media încă din 2013 și redemascat de Emilia Șercan în 2015 în diverse articole și chiar într-o carte[12]!

Dar, în 2 noiembrie a.c., Antena 3 a relevat ceva în plus și deloc surprinzător, căci era „obiceiul casei“: că și marele viitor porcuror general Augustin Lazăr, pentru a-și fățui dosarul de promovare, îl plagiase și el pe cel pe care-l detrona cu ajutorul clicocrației cleptocrate (numite acum „stat paralel“), procurorul general al României, Tiberiu Nițu!

Adică, în paremiologia populară, „Corb la corb nu-și scoate ochii!” Sau, cum ar zice polițaiul Pristanda, „Curat murdar, taică Lazăre!” Dar ce va zice, acum, ex-procurorul general al României Tiberiu Nițu de faptul că, după ce că i-a înscenat debarcarea, actualul porcuror general al României, Augustin Lazăr, i-a plagiat și proiectul de management?!

Îl va da în judecată pe „taica Lazăr”, îi va da o pereche de palme, îl va scuipa în ochi?!

Domnule ministru al Justiției, Tudorel Toader, vă rog să adăugați la cele 20 de puncte ale evaluării dvs., și punctul 21: eliminarea lui Dimitrie Bogdan Licu- Plagiatoru’ din Justiție și intentarea unui proces penal pentru plagiat; și desigur, punctul 22, dezvoltarea proceselor penale formate în urma acțiunii intentate de Marius-Albin Marinescu [13], directorul revistei JUSTIȚIARUL, privind casele dobîndite ilegal de către președintele Klaus Werner Iohannis, precum și cele referitoare la restituirea ilegală a averii fostului Grup Etnic German către F.D.R.G., declarat „continuatorul Grupului Etnic German“ de către judecătoarea Maria Morar, care, și ea, trebuie băgată la pușcărie!

Într-un articol mai vechi, „Armaghedonul magistraților“, publicat în revista În Justiție Injustiție, am scris că, la „revoluție“, cei care trebuiau împușcați cu prioritate nu erau milițienii – întrucît erau pe ultimul loc în ierarhia instituțiilor de forță ale statului –, ci procurorii, fiindcă ei erau cei care supravegheau „aplicarea Legii“.

În realitate, procurorii Socialismului Invincibil protejau marea burghezie socialistă și ilegalitățile ei – de aceea erau cei mai vinovați!

De exemplu, la începutul anilor ’80, ziarul România liberă scrisese despre tovarășul prim-secretar al P.C.R. din Piatra Neamț, cum că își făcuse un viloi cu două etaje, cu cramă în beci, cu lift etc. – ceea ce era o sfidare în acea vreme, cînd Epoca de Aur intrase în declin.

Pentru că tovarășul prim încălcase Codul eticii și echității socialiste a fost demis. Dar ziarul nu a mai scris ce altă pedeapsă a primit; după ce am intrat în S.R.I., aveam să aflu: a fost trimis ambasador în Republica Sud-Africană!

Să sperăm că această sugestie a mea se va aplica în iminenta revoluție, făcută de români pentru români!

Firește, împușcarea cu prioritate a procurorilor și a judecătorilor incorecți trebuie văzută ca „act revolutionary”, așa cum perorase, prin ianuarie 1990, Gelu Voican-Voiculescu, „teoreticianul” retrovoluției din decembrie 1989, pe cînd ocupa funcția de vice-prim ministru al Guvernului Petre Roman.

La care adăugăm indicația recentă a lui Victor Ponta: „Nici dacă-i împuşti nu e suficient!” [14]

Iar lista magistraților care trebuie executați se poate alcătui din mass media!

Autor: Colonel (rtg.) Vasile I. ZĂRNESCU

Sursă articol: Incorect Politic

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.