Ungaria își face o comisie de retrocedarea a Transilvaniei către… Ungaria
Consiliul Demnității Umane (EMT) a propus la Budapesta înființarea unei comisii care să facă presiuni pentru retrocedarea imobilelor și proprietăților revendicate de bisericile maghiare din Transilvania. Președintele comisiei va fi Laszlo Tokes. Multe dintre cererile de retrocedare se bazează însă pe acte false, pentru că bisericile maghiare nu aveau drept de proprietate în Transilvania, ci drept de folosință.
Ungaria își face pur și simplu o comisie prin care să-și ”retrocedeze” Transilvania
Anunțul ”retrocedării” Transilvaniei către Ungaria a fost făcut vineri la Budapesta în cadrul unei conferințe de presă la care a participat și Laszlo Tokes, cel care urmează să fie președintele comisiei. Din aceasta vor face parte ierarhi ai bisericilor maghiare dar și juriști, scopul ei fiind acela de a face propuneri prin care atât România, cât si Slovacia să fie obligate să retrocedeze către bisericile maghiare tot ce pretind acestea că le-au aparținut. Cu ocazia lansării acestui demers care va înrăutăți relațiile Ungariei cu România și cu Slovacia mai mult decât sunt deja, liderul organizației numite ”Consiliul Demnității Umane” a lansat și acuzații împotriva Guvernului României că nu respectă libertatea religiei și dreptul la liberă conștiință, ca și cum credința are vreo legătură cu retrocedările și cu manevrele imobiliare ale Ungariei. Mai grav, liderul EMT, Zoltan Lomnici, a spus că ”adevăratul țel al Guvernului României este să facă imposibilă viața maghiarilor”. Stranie afirmație despre o țară în care UDMR este la guvernare non-stop, mai mult decât orice partid românesc!
Și Laszlo Tokes a atacat România în cadrul conferinței de presă, făcând apel la raportul Comisiei de combatere a rasismului și intoleranței din Consiliul Europei (ECRI), amenințând cu sesizarea problemei în cadrul Parlamentului European, dar și a altor organisme internaționale.
”Trebuie cerut organismelor internaționale sa monitorizeze această problemă și să exercite presiuni asupra României, care duce un joc de-a soarecele și pisica cu instituțiile internaționale, în timp ce ține sub oprimare minoritățile din țară.”
– a spus Tokes la Budapesta.
Iată așadar pe cine a decorat România cu cea mai înaltă distincție, pe un individ care ne acuză că îi oprimăm pe maghiari!
Altădată a spus că e genocid împotriva lor în Transilvania. Iar singura cale de a opri acest ”genocid” este ca Ungaria să-și retrocedeze Ardealul, bucată cu bucată, ni s-a dat și soluția. Bisericile maghiare din Transilvania sunt în fruntea luptei pentru autonomie, profitând de statutul lor special. Clericii lor sunt organizatori în alegeri și supraveghetori la mitingurile anti-românești, așa cum am dovedit-o cu fotografii de mai multe ori.
Așa încât grija Ungariei de a le da pe mână cât mai multă avere se justifică: bisericile maghiare din Transilvania fac jocurile Budapestei de distrugere a statului român, așa încât orice intră pe mâna lor este ca și aflat în posesia Ungariei și va fi folosit ca motiv de acaparare a teritoriului românesc.
Am adresat problema retrocedărilor false din Transilvania în două interpelări, una către Ministerul Justiției, și una către Ministerul Educației și Cercetării. Vă redau câteva capitole din interpelarea privitoare la ” Transformarea liceelor româneşti din Transilvania în licee maghiare şi epurarea elevilor români”, pentru că acest lucru se întâmplă după ce bisericile maghiare își însușesc fraudulos clădirile unde funcționează unități de învățământ: îi alungă pe elevii români.
Transformarea liceelor româneşti din Transilvania în licee maghiare şi epurarea elevilor români
INTERPELARE a deputatului Bogdan Diaconu
”O serie întreagă de clădiri care servesc drept instituții publice de învățământ sunt retrocedate sau în curs de retrocedare către bisericile comunității maghiare din Transilvania care, după ce le preia, le schimbă destinația în licee maghiare în care elevii români nu mai au loc. Aceste clădiri au fost construite în perioada habsburgică, la sfârșitul secolului 18, din bani publici, iar rolul or este să servească interesului public și educației tuturor elevilor, indiferent de etnie. Din păcate, până în prezent, în școlile care funcționează în clădirile retrocedate bisericilor maghiare, elevii români au fost alungați. Este important de menționat că bisericile maghiare au avut doar drept de administrare asupra acestor clădiri, iar nu de proprietate, așa cum li se acordă în prezent.
Vă rog de asemenea să verificați traseul pe care aceste clădiri îl au după retrocederea de altfel frauduloasă: ele sunt transformate imediat în unități de învățământ cu predare exclusiv în limba maghiară. Copiii români care erau deja înscriși la unitatea respectivă pe vremea când clădirea nu aparținea bisericii maghiare, sunt astfel transferați forțat la alte școli cu predare în limba română, ceea ce reprezintă o formă ascunsă de purificare etnică, plus efectul de segregare și izolare etnică ce rezultă din această strategie.
Tot din perspectiva funcțiunii Ministerului Educației, vă rog să verificați felul în care cultele maghiare (catolică, reformată și unitariană) se implică în diriguirea procesului de învățământ din aceste clădiri, profitând de faptul că sunt proprietare ale imobilelor, și în ce măsură acest lucru nu încalcă Constituție României, nefiind vorba de școli confesionale. Ci de învățământ public!
Vă sesizez de asemenea că alungarea elevilor români din școlile publice aflate în general în centrele orașelor din Transilvania seamănă cu situația de asuprire a românilor din secolul 19, când erau alungați din zonele bune ale orașelor pentru a lăsa loc ”elitei” maghiare. Unirea de la 1918 i-a repus în drepturi pe români și pe copiii lor, dar ultimele mișcări de preluare de proprietăți și de instituire de școli maghiare refac situația ingrată a românilor dinainte de statul român unitar modern”.
Nu mai puțin grave sunt însă retrocedările de păduri către urmașii foștilor miniștri ai lui Horthy care s-au împroprietărit fraudulos în perioada de tristă amintire a dominației fasciste maghiare din cel de-al doilea război mondial, pentru ca, după 1989, urmașii lor să revendice și să primească zeci de mii de hectare de pădure de la statul român! Iată și un extras in interpelarea adresată ministerului Justiției pe această temă:
”Vă solicit în acest context să verificaţi cum a fost cu putinţă să existe două sentinţe definitive pentru aproape 10.000 ha de teren care au aparţinut lui Banffy Daniel, fost ministru în Guvernul Ungariei din perioada horthystă, suprafaţă care a fost „retrocedată” urmaşilor acestuia: Banffy Eva, Bethlen Ana, Szentkuti Eva, pe raza comunelor Lunca Bradului, Stânceni și Răscolița și 159 ha pădure pentru Zichy Melania Georgia pe raza comunei Voievodeni.
Pe ce bază a îndeplinit criteriile de legalitate retrocedarea de către România a circa 10 000 de ha de teren forestier unui fost criminal de război, cu responsabilitate directă în crimele împotriva românilor din Nordul Ardealului? În cazul în care este necesar, vă rog să solicitaţi mai departe instituţiile autorizate ale statului pentru clarificarea acestor situaţii şi pentru reintrarea în normalitate.”
Bogdan Diaconu
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
Asta este o chestiune foarte serioasa si se ingroasa pe zi ce trece. Daca nu se face ceva foarte repede, o sa fie prea tirziu si numai o revolutie, care inseamna multe vieti, `s-ar` putea, `nu` este sigur, sa o schimbe.
O sa discutam in privat anumite lucruri sensibile.