Ungaria provoaca cutremur in Uniunea Europeană. Anunțul venit chiar acum
Janos Volner, un politician ungar de extremă dreaptă, a făcut un anunț la care puțini s-ar fi așteptat. Pe lângă faptul că partidul său va purta alt nume, acesta mai spune că acesta și va reprezenta pe maghiarii care preferă ca țara să iasă din Uniunea Europeană.
Ungaria trimite o undă de șoc în Europa! Planul a ieșit la iveală. Nu mai este cale de întoarcere
Janos Volner a părăsit partidul Jobbik în octombrie 2018 și s-a alăturat mișcării de extremă dreapta numită “Mișcarea Patria Noastră”.
Ulterior, în anul 2020, el a anunțat înființarea Partidului Volner, care va purta numele, de acum încolo, de Partidul Huxit. Potrivit mesajului postat pe Facebook de către acesta, partidul are ca scop scoaterea Ungariei din Uniunea Europeană.
“Prima fază de un an și jumătate din viața partidului Volner a luat sfârșit astăzi. În viitor – semnalând următorul nostru mare obiectiv – vom continua sub numele de Huxit Party.
Cel mai important obiectiv al nostru este să obținem ieșirea Ungariei din Uniunea Europeană”, a spus el.
Cel mai recent Eurobarometru arată că 88% din populația Ungariei este împotriva părăsirii Uniunii Europene, în timp ce 48% dintre unguri consideră că apartenența la blocul comunitar este un lucru pozitiv.
Eră autodistructivă
De partea cealaltă, Janos Volner spune că statele membre ale Uniunii Europene intră “într-o eră autodistructivă subordonată idealurilor liberalismului extrem”.
El a mai spus că uniunea economică se transformă din ce în ce mai mult “într-o uniune bazată pe ideologie, ale cărei consecințe sociale sunt în contradicție cu voința poporului maghiar”.
Pe de altă parte el a mai spus că este nemulțumit de faptul că Ucraina va fi reconstruită cu bani europeni, subliniind că și maghiarii vor trebui să plătească pentru acest lucru.
Ungaria nu doreşte sancţionarea Patriarhului Kirill
“Ungaria nu susţine sancţionarea liderilor bisericii”, a declarat în media publică secretarul de stat responsabil pentru ajutorarea creştinilor prigoniţi şi pentru realizarea programului Hungary Helps, Azbej Tristan, după ce s-a aflat că UE preconizează punerea pe lista de sancţiuni a Patriarhului Kirill, capul Bisericii Ortodoxe ruse, din cauza războiului din Ucraina.
Secretarul de stat a subliniat că Ungaria condamnă faptul că Rusia a atacat Ucraina, considerând acest act o agresiune, a sprijinit mai multe sancţiuni, însă nu doreşte să se situeze de partea vreuneia dintre părţi.
De asemenea susţine instaurarea păcii şi consideră nocive sancţiunile contraproductive, opuse judecăţii corecte.
Sursa: capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
FARISEI