Ungurii dau o noua lovitura Romaniei. Ajung la graniță în scurt timp…
Autoritățile din Ungaria anunță că lucrarea va fi terminată anul viitor. Este vorba de o nouă autostradă ce va ajunge până la granița cu România.
Budapesta va termina a doua autostradă ce ajunge până la granița cu România și aceasta va fi gata anul viitor, după cum anunță secretar de stat responsabil de politica circulaţiei la Ministerului Inovaţiei şi Tehnologiei din Ungaria, László Mosóczi, pentru cotidianul Magyar Nemzet.
Acesta a precizat că anul viitor vor fi predate mai multe segmente de autostradă, precum şi un pod peste Dunăre, transmite agenția maghiară de știri MTI, citată de Flux24.
În 2020 se va da în folosință o tranşă a arterei între Berettyóújfalu şi Nagykereki, dar cea mai aștepată este cea a autostrăzii M4 între Üllő şi Abony. Astfel va fi gata o a doua legătură rapidă în direcţia Transilvaniei, după autostrada M43, iar conform planurilor va fi predat şi podul peste Dunăre de la Komárom.
Prima autostradă e gata de anul trecut
Anul trecut a fost inaugurată porțiunea de 40 de kilometri care leagă oraşul Berettyóújfalu de Debreţin, scurtând practic distanţa dintre Oradea şi autostrada M3 către Budapesta. Ungurii au terminat practic ultimul tronson al autostrăzii M35 ce leagă, de la nord la sud, viitoarea autostradă M4 spre Budapesta de cea existentă M3, care uneşte Debreţinul de capitala Ungariei, plus primii 4,5 kilometri din autostrada M4, care se va uni cu viitoarea autostradă Transilvania.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: