NATIONALSTIRI

Ungurii fac legea în Țara Românească: Drapelul României dat jos de pe primăria Sfântu Gheorghe

Magistrații Curții de Apel Brașov au respins recursul Asociației Civice pentru Demnitate în Europa (ADEC) împotriva sentinței Tribunalului Covasna care a respins acțiunea ADEC împotriva primarului municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, în cazul drapelului României de pe turla Primăriei Sfântu Gheorghe.

În luna decembrie 2018 ADEC l-a acționat în judecată pe primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, pentru a-l obliga să rearboreze drapelul național al României pe turla primăriei, după ce în anul 2015 edilul a îndepărtat acest simbol național arborat timp de 20 de ani pe turla primăriei.

Având în vedere obiectul acestui dosar și implicațiile sale ADEC a solicitat public, în anul 2019, conducerii Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Prefecturii Covasna și Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș să se implice în acest dosar însă aceștia au refuzat.

Sentința Tribunalului Covasna pe scurt: „ Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), prin reprezentant legal Dan Tanasă, în calitate de preşedinte, în contradictoriu cu pârâtul primarul municipiului Sfântu Gheorghe. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs care se va depune la Tribunalul Covasna, în termen de 15 zile de la comunicare”.

Argumentul invocat de Tribunalul Covasna a fost acela că în prezent există arborate două drapele deasupra intrării principale iar noua configurație a turlei nu mai permite arborarea drapelului României acolo unde a stat arborat timp de 20 de ani. Edilul Antal Arpad a invocat motive tehnice pentru a justificat refuzul de a rearbora drapelul României acolo unde a stat arborat 20 de ani iar în fața instanței a invocat faptul că acel drapel arborat acolo lezează sentimentele comunității maghiare din oraș.

ADEC a formulat cerere de recurs însă magistrații Curții de Apel Brașov au dat dreptate primarului UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad.

Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, magistrații Tribunalului Covasna și cei ai Curții de Apel Brașov au asistat impasibili cum un primar UDMR micționează pe istoria și demnitatea românilor.

În 2010 actualul primar UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat că şi-ar putea închipui pe turla Primăriei mai degrabă arborarea steagului oraşului, adoptat de Consiliul Local în același an.

Sfântu Gheorghe a fost primul oraș din Ardealul de Nord eliberat de sub ocupație străină în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe 8 septembrie 1944, zi în care Armata Română a arborat drapelul tricolor pe turla Primăriei, ca simbol al libertății. Tricolorul a fost reînalțat în acest loc pe data de 8 septembrie 1991 în cadrul unei ceremonii desfășurate în prezența Ministrului Apărării Naționale, generalul Nicolae Spiroiu, în care a fost dezvelită și o placă de marmură comemorativă.

Drapelul a fluturat neîntrerupt din anul 1991 și fost înlăturat de către primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, în anul 2016 sub pretextul unor lucrări de realibitare a clădirii.

În anul 2009, Forumul Civic al Românilor din județele Covasna, Harghita și Mureș a propus ca steagul tricolor de pe turla Primăriei să capete statut de monument istoric, în semn de recunoștință față de jertfele ostașilor români care au luptat pentru eliberarea Ardealului de Nord. „Drapelul de pe cupola Primăriei reprezintă un simbol sfânt al demnităţii naţionale şi al sacrificiului suprem al ostaşilor români care au luptat pentru reîntregirea ţării (…) Să nu uităm că în luptele de la Sfântu Gheorghe s-a jertfit şi un general al Armatei Române, Grigore Bălan, iar noi vrem ca acest steag să devină monument istoric şi să dăinuiască în acel loc cât o fi neamul românesc”, declara preşedintele de atunci al Forumului Civic, avocatul Ioan Solomon. Din păcate acest dziderat nu a fost îndeplinit încă.

Prin comparație, atunci când o primărie nu este condusă de un primar ostil simbolurilor naționale acestea sunt respectate. Spre exemplu, la Primăria Brașov sunt arborat trei drapele ale României.

P.S. 1: Decizia magistraților Curții de Apel Brașov, rușinoasă și revoltătoare, reprezintă o victorie mare de tot a edilului din Sfântu Gheorghe care acum va putea într-adevăr să spună că a realizat ceva în viața lui: a micționat pe demnitatea românilor și pe un simbol național iar românii au stat și s-au uitat la el impasibili. Decizia de astăzi va aduce bucurie în rândul dușmanilor României și probează odată în plus faptul că anumite părți din teritoriul național nu aparțin de facto României.

P.S. 2: În 2011, același primar UDMR căruia magistrații i-au dat dreptate de această dată a fost amendat penal cu 1000 de lei, de instanţa de judecată, pentru că în 2010 a înlăturat drapelul naţional de pe o clădire publică (detalii aici). Între timp fapta de ofensă adusă însemnelor oficiale a fost dezincriminată la propunerea UDMR iar același edil a repetat fapta, conștient fiind că de această dată nu mai riscă nimic.

FOTO: Drapelul României a stat arborat timp de 20 de ani pe turla Primăriei Sfântu Gheorghe, fiind îndepărtat în 2015 în mod abuziv de primarul Antal Arpad/Agerpres. Sursa: Dan Tanasa

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.