GENERAL

Uriașa achiziție de vaccinuri da frisoane in PNL! DNA avanseaza cu ancheta

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au adresat Comisiei Europene întrebări legate de achiziția de către autoritățile române a unui număr foarte mare de vaccinuri anti-COVID. Anchetatorii vor să știe detalii cu privire la modalitatea în care a fost încheiat contractul de achiziție și cer date oficiale de la mai multe instituții.

Gândul.ro dezvăluie informații legate de ancheta uriașă a procurorilor DNA privind achiziția de vaccinuri anti-COVID.

Anchetatorii strâng probe pentru a stabili dacă s-au produs sau nu fapte penale în legătură cu achiziția dozelor de vaccin anti-COVID pentru România, în dosarul privind fapte de abuz în serviciu cu obținerea de foloase necuvenite.

Surse judiciare au explicat, pentru Gândul.ro, pe ce piste merg anchetatorii de la DNA în acest dosar, care ar putea deveni unul uriaș și cu diverse ramificații. Din informațiile de până acum se știe că negocierile cu Pfizer au fost făcute de Comisia Europeană, prin organismul propriu”.

„Acesta, totuși, nu putea negocia în numele României peste necesitatea indicată din țară de către factorul de analiză și apoi cel de decizie. Procurorii anticorupție vor acum să știe de ce, în plus față de cele peste 18 milioane de vaccinuri deja achiziționate, au mai fost contractate până la 120 de milioane de doze”, explică sursele citate.
”Anchetatorii pun acum problema că în condițiile în care România, în debutul anului 2021, a avut alocată o cotă de 10 milioane de vaccinuri, și față de trendul de folosire al acestora și timpul necesar pentru atingerea targetului de 70 la sută la imunizare, cum de s-a ajuns să fie contractate și semnate contracte pentru 18 milioane de vaccinuri doar pe 2021”, au precizat sursele judiciare.

Ce vor să afle anchetatorii români de la Comisia Europeană
Anchetatorii au întrebat Comisia Europeană ce studii au fundamentat necesitatea celor 18 milioane de doze contractate deja și sosite în țară din decembrie 2020.

„Anchetatorii vor să mai știe de ce a fost nevoie ca România – în condițiile în care a contractat această cantitate, care ar fi corespuns unor nevoi reale – să vândă, să doneze și să accepte expirarea unui număr important de doze de vaccin”, ne-au mai spus sursele precizate.

Totodată, anchetatorii vor să afle care au fost condițiile în care dozele de vacccin expirate au fost distruse, având în vedere conținutul deosebit de nociv al flacoanelor, atât pentru mediu, cât și pentru oameni.

Aceleași surse explică, pentru GÂNDUL, „că există norme pentru distrugerea unor astfel de substanțe, care prevăd, între altele, și deținerea unor incineratoare speciale avizate și omologate în acest sens”.

În atenție sunt nu doar vaccinurile bazate pe tehnologia ARN mesager (ARMm), ci și cele cu segment de virus, care ar putea să nu fie distruse în condiții de siguranță pentru mediu și pentru populație.

România a cumpărat vaccinuri cât pentru 10 ani de pandemie
Sursele citate mai spun că DNA vrea să înțeleagă și cum se raportează cele 120 de milioane de doze de vaccin contractate la prognoza duratei pandemiei în România, cine a stabilit și pe ce baze această durată. Vaccinurile contractate ar acoperi o imunizare de peste 10 ani în România.

România a folosit aproximativ zece milioane de doze de vaccin anti-COVID din cele 18,5 milioane de doze ajunse în România din decembrie 2020, când a început campania de vaccinare.

Alte 120 de milioane de doze de vaccin au fost achiziționate ulterior. În cadrul anchetei, procurorii DNA vor să afle cine a decis achiziția suplimentară a celor 120 de milioane de doze de vaccin, respectiv ”cine a făcut calculele, bazele factuale si semnatarii”.

România a primit până acum peste 18,5 milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19, din care a folosit puțin peste jumătate, respectiv aproape zece milioane de doze, cu care au fost vaccinați mai puțin de 5,4 milioane de români. Alte aproape 2,1 milioane de doze de vaccin anti-COVID au fost donate, iar peste 2,2 milioane de doze au fost vândute.

Din decembrie 2020, când au venit primele doze de vaccin anti-COVID în România, aproape 750.000 de doze au expirat, nemaiputând fi utilizate.

Anchetă la DNA pentru abuz în serviciu în cazul achhiziției de vaccinuri
Direcția Națională Anticorupție anunța, pe 21 septembrie, că a înregistrat un dosar penal privind modalitatea prin care România a achiziționat dozele de ser anti-COVID, de la începutul campaniei de vaccinare și până în prezent.

Ancheta este in rem, pentru fapta de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul. DNA preciza că ancheta este în etapa în care se strâng probe necesare pentru a se stabili dacă s-au produs sau nu fapte penale în legătură cu achiziția dozelor de vaccin anti-COVID pentru România.

După ce DNA a anunțat deschiderea dosarului penal, președintele CNCAV, Valeriu Gheorghiță, preciza că România a recepționat aproximativ 18,5 milioane de doze din cele patru tipuri de vaccin – Pfizer, Moderna, AstraZeneca și Johnson&Johnson -, din care ”au fost administrate peste 9,95 milioane de doze, restul până la 14,7 milioane au fost fie donate, fie revândute”, în stoc fiind, la acel moment, 3,7 milioane de doze.

Valeriu Gheorghiță menționa că modalitatea de cumpărare a vaccinurilor a fost elaborată de Comisia Europeană.

Și ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, spunea că nu știe să fi fost făcute achiziții de vaccin anti-COVID în afara celor făcute prin mecanismul Comisiei Europene, la prețuri negociate la nivel european și pentru care România a alocat 1,4 miliarde de lei.

În aceste condiții, spune ministrul, este dificil ca procurorii DNA să găsească ceva în neregulă.

În afara celor 18,5 milioane de doze de vaccin, România a mai achiziționat încă 120 de milioane de doze. Întrebat despre această achiziție, premierul spunea, în iulie, că acestea nu sunt cumpărate, ci comandate.

„Nu le-am cumpărat, sunt comandate aceste doze şi nu sunt pentru un an, sunt pentru mai mulţi ani. Pentru că de la început s-a ştiut clar că pandemia poate nu trece în primul an şi poate e nevoie de doze pe următorii ani. Aceste doze sunt şi pe anul viitor”, explica atunci premierul.

Sursa: comisarul.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.